Casa Poeziei
La casa bunicilor în care a copilărit creatorul versurilor Imnului Naţional, de trei ani de zile au loc cele mai consistente întâlniri poetice. Prezenți în număr mare, aparţinând unor vârste şi crezuri diferite, poeți bistrițeni se reunesc la Casa memorială Andrei Mureșanu, filială a Bibliotecii Județene George Coşbuc Bistrița-Năsăud, într-un recital de poezie şi muzică. Pe parcursul câtorva seri, lecturile publice și dezbaterile legate de actul creației transformă casa memorială într-o veritabilă Casă a Poeziei.
”Serile de la Casa Poetului” au fost gândite de Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene, şi David Dorian, bibliograf, ca un maraton poetic în care poeţi din judeţul Bistriţa-Năsăud să-şi prezinte creaţiile mai vechi sau mai noi, dar şi ca un loc de întâlnire şi cunoaştere, de solidaritate între creatorii şi iubitorii de literatură.
Ediția de anul acesta, a treia, este deschisă și prozatorilor. Se dorește lărgirea participării cu cei ce scriu proză, eseu și critică literară. Lecturile vor începe în fiecare seară de la ora 19, în curtea casei memoriale, în intervalul 22-25 iulie. Pe lângă momente muzicale, vor mai fi prezentări și lansări de cărți.
La final, participanții vor putea trage concluzii despre modul cum se scrie astăzi poezie și proză, despre potenţialul creator al zonei care a dat scriitori de talia unui Mureşanu, Coşbuc sau Rebreanu, dar şi scriitori ce fac cinste literaturii române contemporane.
Adaugă comentariu nou