Ce trebuie să știi pentru a începe să depozitezi inteligent?
O casă organizată îți oferă senzația de confort sporit și de spațiu aerisit și ordonat. Lucrurile aruncate haotic, dulapurile care mai de care mai pline și cutiile de depozitare puse la vedere nu sunt benefice nici pentru aspectul casei tale, dar nici pentru psihicul și timpul tău.
Organizarea lucrurilor tale într-o manieră cât mai eficientă și într-un mod inteligent, te va ajuta să economisești spațiu și timp și să ai o casă ordonată.
Câteva idei de depozitare numai bune de pus în practică
Amenajează spațiile nefuncționale
Fiecare dintre noi ne confruntăm cu existența spațiilor nefuncționale din casele noastre. Ei bine și acestea pot fi amenajate astfel încât să devină utile. De exemplu, poți să folosești spațiul de deasupra ușilor din casă pentru a depozita cărți, ornamente sau chiar și flori. Tot ce trebuie să faci este să integrezi câteva rafturi adânci și să începi să le folosești. În acest fel, vei scapă cel puțin de imaginea cărților împrăștiate, atât din living, cât și din camera copilului.
Personalizează dressingul
Dressingul este un element cheie pentru organizarea lucrurilor tale. Tocmai de aceea este extrem de important să îl utilezi așa cum se cuvine astfel încât pantofii, hainele, cravatele și bijuteriile să nu fie amestecate între ele. Integrarea de accesorii pentru dressinguri îți vor oferi posibilitatea de a ordona cât mai eficient lucrurile depozitate în dressingul tău. Aruncă o privire pe Oscardeko.ro și alege accesoriile potrivite pentru nevoile tale.
De asemenea, documentează-te și citește sfaturile profesioniștilor cu privire la cum să compartimentezi dressingul și aplică-le in funcție de nevoile tale.
Organizează cablurile de date și încărcătoarele
Una dintre cele mai neplăcute imagini dintr-o casă mai puțin organizată este cea în care încărcătoarele și cablurile de date ale telefoanelor sunt împrăștiate peste tot prin casă. Tot ce trebuie să faci este să ai la îndemână câteva cleme, să le fixezi pe birou și să depozitezi cablurile în brațele acestora.
Folosește piese de mobilier care au și ladă de depozitare
Un pat de dormitor prevăzut cu ladă de depozitare sau o măsuță de tip coș sau chiar și o canapea cu un sistem de depozitare pot să te salveze atunci când lucrurile tale nu mai au loc în casă. Asigură-te că vei folosi spațiul de depozitare cu care acestea sunt dotate, sortează lucrurile în funcție de priorități și scoate-le la iveală doar atunci când ai nevoie de ele.
Renunța la lucrurile pe care nu le mai folosești
Chiar dacă unele lucruri au valoare sentimentală și ne aduc aminte de momente frumoase sau de oameni dragi, atâta timp cât nu le mai găsești o utilitate, ar fi bine să renunți să le mai păstrezi. Poți să te gândești să le depozitezi în afara casei tale, în pivniță sau în mansardă, iar în cazul în care nu dispui de spații suplimentare să încerci să le donezi celor care au nevoie de acestea.
Sperăm ca aceste sfaturi îți vor fi utile și te vor ajuta să organizezi eficient lucrurile din casa ta.
Sursa foto: Pexels.com
Citiţi şi:
- Cum sa alegi comoda TV
- 3 metode de depozitare în siguranță a obiectelor fragile și aparatelor electrocasnice
- Cum să te relaxezi în propria baie ca la spa
- Asigură-ți casa cu tehnologie de vârf- iată de ce sisteme inteligente ai nevoie pentru asta
- Cum să-ți amenajezi eficient duba de lucru în funcție de modelul mașinii
Adaugă comentariu nou