Cele mai frumoase destinații exotice pentru un sejur în 2021
-
View the full image
Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/turism-calatorie-coliba-cocioaba-1172518/
Țările exotice sunt la mare căutare anul acesta, datorită prețurilor mai accesibile ca în trecut și siguranței pe care o pot oferi, în contextul pandemiei. Chiar dacă sunt destinații solicitate în ultimul timp, cu siguranță poți găsi oferte avantajoase într-o zonă mai izolată, aproape de plajă, unde vei beneficia de liniște, intimitate și de cele mai bune condiții de cazare.
Iată câteva dintre cele mai frumoase destinații exotice, pe care merită să le vizitezi anul acesta, ca să te bucuri de un sejur de neuitat.
Zanzibar
Arhipelagul Zanzibar, format din mai multe insule, are 25 de plaje, unele care se află în sate de pescari, iar altele foarte izolate. Aceste plaje cu nisip fin și alb sunt mărginite de palmieri sau cocotieri, iar apa Oceanului Indian are o culoare superbă, turcoaz. Poți face snorkeling sau scufundări lângă reciful de corali, ca să admiri peștii colorați care trăiesc aici.
Pentru că Zanzibar se află aproape de ecuator, în fiecare zi are loc fenomenul de flux și reflux. Astfel, dimineața apa se retrage cu până la 2 km în larg, iar după-amiaza revine și este perfectă pentru scăldat. Poți găsi oferte de sejur în Zanzibar la prețuri foarte avantajoase, ca să te bucuri de condiții excelente de cazare și servicii impecabile, timp de 7 nopți.
Bali
Cea mai populară insulă din Indonezia, Bali ocupă un loc aparte în preferințele turiștilor din întreaga lume, datorită resorturilor luxoase și activităților diverse pe care le oferă vizitatorilor: surfing, pescuit, scufundări, excursii în junglă. Cazarea este accesibilă, cu prețuri chiar mai mici ca în Europa și servicii excelente.
În timpul sejurului, îți recomandăm să vizitezi măcar câteva din cele peste 2.000 de temple hinduse care se află pe insulă. Dacă preferi să te relaxezi la plajă, ai de unde alege, pentru că Bali are un relief foarte variat, astfel încât și plajele sunt diferite. Spre exemplu, în nord vei găsi plaje cu nisip negru, ideale pentru scufundări, în sud și în est există plaje cu nisip auriu, iar în zona de vest plajele au nisip gri și sunt perfecte pentru cursuri de surfing.
Maldive
O altă destinație exotică foarte apreciată o reprezintă Insulele Maldive, unde te poți bucura de o vară eternă și de apă caldă, ideală pentru înot, tot timpul anului. Totuși, perioada ideală pentru un sejur în Maldive este în lunile decembrie-aprilie, când vremea este mai stabilă și nu plouă. Te poți caza în casele localnicilor sau în resorturi de lux, care oferă condiții de 4 sau 5 stele și servicii impecabile. Uneori, pachetele turistice includ diferite excursii și practicarea unor sporturi de apă, dar acestea pot fi achitate și separat, ulterior.
Plajele sunt curate, cu nisip alb și fin, iar apele de un albastru intens. Te poți relaxa la plajă sau poți face diferite activități inedite, dacă îți dorești o vacanță mai activă:
-
Excursii în insule
-
Snorkeling
-
Excursii în care poți pescui
-
Vizitarea zonelor în care se află delfini
-
Plimbări cu șalupa.
Prin urmare, îți recomandăm să alegi anul acesta una dintre aceste destinații exotice, ca să te bucuri de un sejur relaxant și confortabil, în deplină siguranță.
Citiţi şi:
- Cele mai frumoase plaje din Rhodos. Iată unde să mergi
- 3 Destinații exotice unde te poți bucura de soare și în anotimpul toamnei
- Ce accesorii de apă îți vor fi de folos atunci când ești la mare?
- Vacanţe în ţări exotice – oferte last minute de la Ika Turism
- Vacanțele autentice îți pot oferi mai mult decât o plajă însorită – Iată ce trebuie să știi despre locul pe care îl vizitezi înainte de a-ți planifica vacanța!
Adaugă comentariu nou