Centenar Vasile Netea

Vasile Netea va fi sărbătorit, la centenar, de Biblioteca Judeţeană, la Galeria “Arcade-24”, joi, de la ora 17.00.

În cadrul seriei “Cadran” vor susţine conferinţe: Vasile Dobrescu - ”Vasile Netea şi istoria modernă a României”, Dimitrie Poptămaş - ”Pluridimensionalitatea cărturarului Vasile Netea”, Liviu Boar - ”Activitatea lui Vasile Netea în cadrul Căminului Cultural “Avram Iancu” al refugiaţilor ardeleni 1941-1944”, Mihail Mircea - ”Cărturarul Vasile Netea în folcloristica mureşană”, David Dorian - ”Sub zodia întrebării”.

Amfitrionul întâlnirii va fi Oliv Mircea, directorul instituţiei organizatoare.

Vasile Netea s-a născut în 1 februarie 1912 în comuna Deda. La numai 4 ani de la naşterea sa izbucneşte prima conflagraţie mondială, tatăl său merge pe frontul din Galiţia, iar copilul Vasile împreună cu mama sa se refugiază în satul natal al mamei, Gledin. În anul 1928 debutează literar la Cluj, în ziarul Patria şi în Lugoj în publicaţia Drapelul. După absolvire profesează ca învăţător în mai multe localităţi de pe Valea Mureşului, printre care Teaca, Lunca Bradului, Reghin. Între anii 1936-1937 scoate la Târgu Mureş revista de literatură şi artă Clipa, iar în anul 1937 editează o alt revistă de literatură Jar şi slovă. În anul 1948, în cadrul Universităţii din Bucureşti, îşi dă doctoratul cu lucrarea George Bariţiu: Viaţa şi opera la Universitatea din Bucureşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5