Cercetătorul Claudiu Falub şi excelenţa au locuri comune la Beclean

Poate un clișeu pentru mulți, din pricina utilizării repetate, ideea că nicăieri nu-i mai bine, mai frumos decât “în cuibul” de acasă, a căpătat la Beclean valori aparte formulate de marele cercetător științific, dr. inginer Claudiu Falub, fiu al orașului umblat prin lume ca să cunoască, să devină, să se desăvârșească și reîntors "la matcă", alături de familie, să primească Cetățenia de onoare în cadrul oficial creat în Consiliul Local. Dincolo de caracterul protocolar impus în astfel de situații, evenimentul petrecut sâmbătă dimineața în sala de ședințe din incinta noului sediu al Primăriei a fost unul de suflet pentru mai mulți participanți a căror viață s-a intersectat, în principal la nivel profesional, cu cea a sărbătoritului zilei.

O întrecere exactă, cel puţin doi câştigători
Mândru, în primul rând, a fost primarul Nicolae Moldovan, căci a fost, alături de purtătorul de cuvânt, Caius Diugan, colegul de la Mecanică al omului de ştiinţă cunoscut acum la nivel mondial: “Am avut cei mai de ajutor colegi în cele mai frumoase şi mai grele momente, cele ale studenţiei, când am făcut două facultăţi. La Mecanică, eu şi Caius am fost singurii din Beclean, din generaţia noastră, care am intrat la zi. După un an, a venit şi Claudiu.” Nostalgic oarecum după vremurile de mult apuse, când Universitatea “Babeş-Bolyai” avea, la Cluj, studenţi dintr-un oraş ca Becleanul, cam unul-doi într-un an – căci selecţia se făcea la sânge şi studiile superioare nu erau pentru toată lumea – edilul care gospodăreşte şi reprezintă acum la anumite niveluri administrativ-politice aceste locuri, “nu oarecare”, ci “aparte”, a rememorat trăiri despre studentul eminent Claudiu Falub, cel pe care a reuşit, o data în viaţă, să îl întreacă…la optică: scor 10 la 9. De acolo înainte, fiecare a ales alt drum, al său, şi dincolo de performanţe sau rezultate mai mult sau mai puţin cunoscute ale unuia sau ale altuia, să ajungi în vârful ierarhiei ştiinţifice a lumii a înseamnat ani de muncă, dăruire, pasiune, învăţare, toate clădite pe resursele interioare ale unui om care a plecat din Beclean să ajungă cineva în lume. O ştie şi a subliniat-o cu bucurie chiar primarul, parcă pentru a conştientiza partea nevăzută din spatele succesului: “Ştiu ce greu ţi-a fost să ajungi cercetător la un asemenea nivel”, a punctat Nicolae Moldovan, plasându-l pe Caudiu Falub în rândul ambasadorilor care îşi pot duce departe locurile naşterii, ale copilăriei şi ale creşterii până la un anumit nivel, căci – nu-i aşa? – “e o cinste să fii din Beclean”.

Minte genială, suflet de artist
Vesel, dacă nu chiar fericit, sigur extrem de onorat pentru distincţia primită a fost Claudiu Falub, venit acum să vorbească în faţa beclenarilor după ani lungi de tăcere constructivă, căci din 1992 când apăruse ultima dată într-o manifestare publică, aici, a evoluat de la pictorul care expunea cu talent, dar şi cu pasiune, la Casa Orăşenească de Cultură, la fizicanul de acum, cercetător de renume mondial, de curând cetăţean elveţian, cu o amprentă personală pusă în domeniu pentru eternitate. Trecută prin ani, prin vremuri, peste piscuri de munte pe care le-a escaladat între timp cu pasiune, aşa cum fructuos şi-a urcat drumul prin viaţă, înclinată spre oameni (dascăli, părinţi, prieteni) care au fost, undeva, acolo să sădească, să clădească, devenirea aceasta de la artistul de atunci la omul de ştiinţă de acum are, în cazul său, pe lângă evidentele originalităţi legate de o personalitate complexă, un loc comun: Becleanul, nu doar spaţiu natal, al începuturilor, al copilăriei, al creşterii şi al formării, ci şi al incursiunii sale pe de o parte în cunoaşterea paradisiacă, reprezentată de domeniul logicului, al raţionalului, iar pe de altă parte, în cunoaşterea luciferică, artistică (a spus-o, folosind “catalogări” parafrazate după Lucian Blaga). Dar dincolo de toate, oraşul acesta uimitor prim modul în care se mişcă (în toamnă, când Claudiu Falub a trecut pe aici, clădirea aceasta nouă, a Primăriei, nici nu era), locul acesta unde parcă “iarba e mai verde”, “lumina e mai strălucitoare”, soarele e mai cald, cerul mai senin şi păsările mai ciripitoare e, “întotdeauna”, “acel” “acasă”. De aceea, pentru că e o distincţie de suflet, “acesta este cel mai important Titlu primit vreodată” a spus-o artistul, dar a recunoscut-o şi cercetătorul din el, nu sec, ştiinţific, ci cu mândrie, cu emoţie, cu nostalgie şi călduroasă convingere.

Oamenii din spatele Omului
În spatele excelenţei, au fost şi sunt oameni: au sădit-o, au crescut-o, i-au format, i-au modelat fiinţa, trup şi suflet, de multe ori cu exigenţă, niciodată cu ură. Lor le-a mulţumit public, sâmbătă, Claudiu Falub: părinţilor, în mod special mamei “care m-a purtat la şcoli”; “profesorilor minunaţi” – şi la acest capitol, un rol important au jucat “doamna Miţi”, de fapt învăţătoarea deosebită Câmpean Veronica, iar mai târziu, profesorii de liceu Dănuţ Prunea şi Mihai Runcan, cei care i-au clădit bazele, fundaţia cunoaşterii în fizică, cea care l-a propulsat încă de pe atunci la olimpiade de talie naţională. Lor le-a mulţumit şi primarul Nicolae Moldovan: “Datorită profesorilor ca Mihai Runcan şi Dănuţ Prunea am învăţat că doar prin a munci poţi avea rezultate.”
Dintre toţi aceştia, alături de familia cu care a fost înconjurat Claudiu Falub (soţie, fiică, părinţi), prezent a mai putut fi doar magistrul Mihai Runcan, încântat să-şi vadă elevul depăşindu-şi profesorul, dar mai ales bucuros că din mâinile sale au ieşit Oameni, şi cu atât mai mult, de o asemenea calitate. “Degeaba frămânţi, dacă nu ai făina. Cu alte cuvinte, fără voi nu putem exista noi”, a concluzionat profesorul, fără a lăsa deoparte câteva confidenţe făcute publicului, în stilu-i hazliu, spiritual, binecunoscut de toţi cei cărora le-a predat: “Exigenţa nu e răutate, deşi elevii aşa o înţeleg. Dovada e aici. Înţeleg şi ei asta, peste ani şi ani. Dacă v-am nedreptăţit cu ceva a fost din greşeală, nu din răutate”.