„Un om curat, într-o țară curată, într-o lume curată”

Ce utopie trăiam în timpul imediat postdecembrist! Adică ce speranță naivă, copilărească nutream și asta la o vârstă când nu mai eram tineri, dar traumatizați psihic de regimul totalitar. Deci, să te lupți pentru ca semenul tău să tindă spre a fi curat sufletește, moral, civic, aceasta în paralel cu însănătoșirea, salubrizarea (de tot felul) a țării tale și solidarizându-te cu ecologiștii lumii.
Îmi însușisem dezideratele de la proaspeții ecologiști din Beclean, care se afiliaseră deja Mișcării Ecologiste din România. M-am și înscris în filiala MER a Becleanului, fără nici o reținere. Aveam și un imbold ascuns: Deși formațiune politică, ea nu se numea „partid”, căci mi-era silă și de osândita mea condiție anterioară de „membru” și de chiar această vocabulă, „partid” – nevinovată, în fond, căci nu e decât un neutru element lexical.
S-a hotărât că un mijloc de afirmare și permanentizare a dezideratelor ecologiste în zona Becleanului ar putea fi o publicație. Toată lumea a fost de acord, ba chiar entuziastă, doar că un astfel de început nu se produce cât ai pocni din degete. Dar, în aprilie 1990 avea să apară numărul 1 ar ziarului ecologist FLOARE DE COLȚ (format A3), primul ziar din istoria seculară a Becleanului. Așadar, se împlinesc 25 de ani de atunci. „O, tempora !”
S-ar fi dorit să fiu redactorul șef, dat fiind experiența mea în activitatea redacțională. Am propus (și așa a rămas până la ultimul ei număr – sept. 1992) ca în chenarul tehnic al publicației să nu se menționeze responsabilitățile, ci doar numele, în ordine alfabetică, a celor care ostenesc pentru scoaterea ziarului. Iată-i pe cei care au făcut ca întâiul număr al „Florii”” noastre să vadă lumina tiparului (de la Bistrița): Cornel Cotuțiu, Valentin Falub, Ovidiu Mariașiu, Flavia Poenar, Adrian Sfîrlea; grafica frontispiciului fiind realizată de Iosefina Pop. Va intra mai târziu în redacție Viorel Câmpeanu. Munca în redacție ? Din pasiune, mândrie și voluntariat. Nu mai departe decât sponsorizarea pentru cheltuielile de tipar: Numai regretatul medic Mariașiu o știa.
Nu după multe numere, ziarul a devenit nu doar un organ al filialei ecologiste, ci și (uneori, mai ales) un ziar de informație și opinie al Becleanului. Sunt edificatoare chiar și numai titlurile editorialelor: „Încotro, omule ?”, „Administrația locală – de la vis la realitate”, „Cine se teme de primar ?”, „Vedea-v-aș în opoziție !” (Zicerea să aibă, cumva, perenitate ?) ș.a.
Încep să apară rubrici și seriale: „Ochi-Eco”, „Viața sexuală”, „De la poliția orașului”, „Jocurile olimpice”, „Prietenii din Bavaria”, „Beclean – file de istorie”, „Cunoașteți drepturile omului ?”, reportaje, povestiri. Primeam colaborări de la Bistrița și Cluj, aveam cititori până la marginea de apus a județului, de la cei de vârsta senectuții până la liceeni, dar și lectori din conducerea centrală a M.E.R (de la care primeam mesaje), aveam difuzori voluntari. Ne-am permis să instituim un premiu (în bani) pentru cea mai interesantă, valoroasă colaborare la ziar.
Grație generosului și pasionatului enigmist, domiciliat în Beclean (unul dintre cei mai vestiți în țară și peste hotare), Ion I. Badea-Tuzla, „Floare de colț” a editat două suplimente „Magazin enigmistic”, cu mare trecere (contra cost!...) atât în zonă, cât și… în stațiunile de pe litoralul românesc.
„Floare de colț” a fost începutul; la Beclean. După care au urmat alte episoade mass-media, datorate unor intelectuali de reală vocație gazetărească.