Despre...

Apariţia revistei „PreTexte” (scoasă de Liceul Tehnologic Lechinţa) îmi stârnește aduceri aminte, pigmentate cu nostalgii.
Editarea unei reviste în mediul rural nu se întâmplă prea des, ba ţine chiar de palierul excepţionalului, ceea ce îmi amintește iarăși (iarăși, fiindcă l-am mai invocat în câteva rânduri) de Beaumarchais, cu versul său: „Atât de rar, încât e imens”.
În momentul de faţă, la noi (când făceam excursii prin ţară, le spuneam elevilor că, întrebaţi fiind de unde sunt, să răspundă: Din judeţul Coșbuc-Rebreanu), prin urmare, la noi cunosc trei publicaţii „în vigoare”, la nivel comunal: „Cuibul visurilor” (Maieru), „Cetatea Rodnei” (Rodna) și această neașteptată revistă școlară „PreTexte”.
Sunt în zona noastră administrativ-teritorială orașe fără nici un ziar (ieșit de sub tipar) sau cu o prestaţie de sine stătătoare sezonieră, precară. De pildă, prima publicaţie din istoria seculară a Becleanului a apărut (pentru trei ani) abia în 1990: „Floare de colţ”. Mai sunt în judeţ câteva apariţii, dar ca suplimente, găzduite îndeosebi în sumarul cotidianului „Răsunetul”.
Revista din Lechinţa (care, în recentul număr 2 are colaboratori și din celelalte localităţi ale comunei) se înfăţișează într-o notă distinctă, cumva insolită și care corespunde perfect (și atât de pregnant dorit pentru nivelul instrucţiei și educaţiei) trinomului: părinte-dascăl-elev.. Astfel, în cele 90 de pagini (format A4) se găsesc texte și desene semnate de 25 de elevi (dacă...i-am numărat bine), redactate sub coordonarea unor învăţători și profesori, din ciclul primar, gimnazial și liceu; 27 de dascăli acoperă compartimentul de studii, informaţii, ilustraţii foto ( acestea, nu mai puţin de 108) și (asta îmi place cel mai mult) sunt consemnate opinii ale unor părinţi și scriitori despre calitatea numărului de debut al publicaţiei lechinţene.
Așadar, coordonatorul revistei (de fapt, redactor șef), profesorul de limbă și literatură română Adrian Iliuţă, a gândit original structura și tematica acesteia.
Nu mă îndoiesc că, alături de grafica, desenele admirabile ale elevilor se află și peniţa și penelul directoarei Raluca Baciu, profesoară de desen, dar, deopotrivă, și artist plastic veritabil.
Un puseu de nostalgie ? Da. Văzând atâţia elevi cuprinși între copertele revistei „PreTexte”, îmi amintesc ce dulce emoţie am avut văzându-mi un desen publicat în „Scânteia pionierului” (în clasa a VIII-a fiind) și apoi primul articol semnat de mine în cotidianul regiunii (de atunci) Cluj: „Făclia”.
Alături de „O, tempora!” se cuvine și altă sintagmă latinească: „Macte virtute esto !” („Cinste ţie !” școală).