LIBERTATEA DE A LANSA PreTexte
O lansare a unei reviste inedite a fost pretextul unei întâlniri de ţinută la Lechinţa. Astfel, Liceul Tehnologic din localitate a fost gazda unui eveniment cu iz primăvăratic, categoric înnoitor: lansarea revistei PreTexte. De ce este aceasta o revistă inedită? Sunt mai multe variante de răspuns la această întrebare, dintre care vom selecta doar trei. Pentru că ea este a doua revistă care reprezintă instituţia de învăţământ amintită, în primul rând. În al doilea rând, pentru că ea este un spaţiu al gândirii plurale, fiindcă s-a născut sub semnul pluralităţii. Şi, nu în ultimul rând, pentru că ea este un pretext în sine de a vedea Lechinţa într-o manieră diferită şi (de ce nu?) surprinzătoare.
Invitaţi speciali au conferit greutate acestei întâlniri culturale rodnice. Au fost prezenţi, de la Bistriţa, prof. dr. Vasile Filip, prof. Ionela Nuşfelean, scriitorul Olimpiu Nuşfelean şi realizatorul TV (Direct TV) Ciprian Moldovan. În postura de gazde s-au aflat directorul Liceului Tehnologic, prof. dr. Raluca Baciu, primarul localităţii Lechinţa, Romeo Florian şi coordonatorul revistei, Adrian Iliuţă. Colaboratorii publicaţiei, alte cadre didactice, elevi şi părinţi au constituit publicul cald al manifestării.
După prezentarea invitaţilor care ne-au onorat prin prezenţa lor, directorul Raluca Baciu a dat cuvântul domnului primar. Salutând apariţia acestei reviste, acesta a asigurat pe toţi cei prezenţi de sprijinul moral, dar mai ales financiar pe care Consiliul local îl va acorda acestui demers publicistic.
Profesorul Vasile Filip a punctat spiritul ludic regăsit în imaginile revistei, cât şi titlul PreTexte, un cuvânt pe cât de simplu la prima vedere, pe atât de complex în semnificaţii. Pentru scriitorul Olimpiu Nuşfelean un aspect demn de remarcat a fost acela că revista PreTexte apare pe fondul scăderii numărului de reviste şcolare, mai ales din cauze financiare. Criza banilor e dublată de o alta, mult mai gravă, cea a originalităţii, iar PreTexte reuşeşte, în opinia scriitorului, să fie o construcţie originală.
Dinamismul publicaţiei şi aspectul artistic pe care îl degajă au fost plusurile pe care doamna profesor Ionela Nuşfelean le-a prezentat, cu multă eleganţă, publicului. De asemenea, pentru domnul Ciprian Moldovan revista proaspăt lansată este o expresie a libertăţii de expresie, dar şi un gest jurnalistic în toată puterea cuvântului.
În final, coordonatorul revistei, Adrian Iliuţă, a dorit să sublinieze, printre altele, menirea acestei insolite reviste. Prin conţinut, ea este o alternativă de a fi altfel, este diversitate, multiculturalism, un pretext de a desena imagini din cuvinte. Însă, dincolo de coperte, această revistă îşi propune să transmită şi o alt fel de imagine a acestor locuri. E vorba aici de o imagine nobilă, valoroasă, profundă care dă seama nu doar de şcoala lechinţeană, ci şi de comunitate, de zona care poartă acest nume.
Credem că un asemenea demers revuistic reuşeşte să exporte o faţetă culturală a Lechinţei, să dea de veste lumii că şi aici se nasc oameni... Şi mai credem că, prin fiecare nou număr apărut, revista PreTexte va produce timp. Acum, când nu mai e timp aproape pentru nimic.
ADRIAN ILIUŢĂ
Adaugă comentariu nou