Cinci persoane au fost prinse în flagrant delict, după ce au cules peste 400 kg de mere
Polițiștii bistrițeni desfăşoară activităţi specifice de patrulare în zonele cu terenuri agricole, acţiunile vizând prinderea şi descurajarea hoţilor, având în vedere faptul că suntem în perioada de recoltare a culturilor de toamnă.
Astfel, la data de 27 septembrie a.c., polițiștii Secţiei 5 Poliţie Petru-Rareş, au prins în flagrant delict, cinci persoane, după ce au sustras aproximativ 450 de kg de mere, dintr-o livadă de pe raza localității Ciceu Mihăiești.
Două femei, de 46, respectiv 36 de ani, ambele din Mănășturel, județul Cluj împreună cu alți trei tineri, de 17, 18 și 25 de ani, toți din Reteag au fost depistați, pe un câmp din localitate, în timp ce transportau merele sustrase, cu ajutorul unui atelaj hipo. Prejudiciul, în valoare de 1.115 lei, a fost recuperat și s-a întocmit dosar penal pentru furt, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Doi bărbați fără permis din Târlișua şi Ciceu Mihăiești, depistați, în flagrant delict, în timp ce conduceau. Infracțiunea este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani
- Șofer sub influența alcoolului, depistat în flagrant delict, de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului
- Tânăr din Bistriţa plasat în arest la domiciliu, depistat în flagrant delict, încălcând măsura dispusă
- Tânăr din Şieu, prins în flagrant delict, încercând să fure din maşini! A fost reţinut!
- Bistriţean surprins în flagrant delict, în timp ce încălca ordinul de protecție!
Adaugă comentariu nou