Cine îi mai înţelege pe liberali?

Sursa: comunicat de presă

La ședința extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bistriţa care a avut loc în data de 2 Septembrie 2013, cei trei consilieri locali ai PNL care au fost prezenți la ședință, au votat pentru adoptarea hotarârii privind organizarea referendumului local în data de 29 Septembrie. Acest lucru înseamnă că au fost de acord inclusiv cu cea de-a    doua întrebare, una lipsită de sens, din proiectul de hotărâre și anume, dacă cetățenii din municipiul Bistrița doresc menținerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu.                                

Să vii acum după 10 zile de la data când ai votat în plenul Consiliului Local Bistrița că ești de acord cu organizarea referendumului și să spui că "intenţia de desfiinţare a zonei pietonale Liviu Rebreanu nu este un obiectiv liberal", este un pic prea târziu și dă dovadă de o demagogie ieftină.                        

  Această atitudine de neasumare a unor decizii pe care le-ai luat împreună cu primarul municipiului și braț la braț cu colegii de alianță, ne costă pe toți bistrițenii, un referendum inutil și inoportun, lucru admis chiar și de unul din parlamentarii PNL ai județului.                                                                                    Și atunci ne punem întrebarea: Cine îi mai înțelege pe liberali ?

 

Mihai SĂRMĂŞAN – Consilier Municipal PDL,  

                                      Preşedinte TDL Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5