Cititoare de-o viaţă

Citesc revista „România literară” de foarte multă vreme.
În numărul 9 din 27 februarie 2015, aflu despre un nume nou: Gabriel Pleşu. La rubrica „Întoarcerea la cărţi”. Mihai Zamfir prezintă cartea „O idee care ne suceşte minţile”, Editura Humanitas, Bucureşti 2014, avându-i ca autori, scrişi pe copertă: Pleşu, Liiceanu, Patapievici. Cum niciunul nu are trecut şi prenumele, aş crede că la fiecare i s-ar potrivi un „Gabriel”. Semnatarul articolului realizează o imagine cât mai clară a acestei cărţi: „Cei trei comentatori examinează ideea comunistă din trei orizonturi diferite. Gabriel Pleşu (sic!, n.m.) ne prezintă o pitorească figură de comunist francez, rămas ferm pe poziţii, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat de câteva decenii încoace. (...) Cu totul alt stil ne întâmpină la Gabriel Liiceanu: el aduce în carte textul cel mai pasional. În paginile lui comunismul nu-i o abstracţiune, ci o întrupare extrem de concretă, o nenorocire căzută pe capul a milioane de oameni. (...) A treia contribuţie, cea a lui Patapievici, oferă un studiu cu totul remarcabil despre tentaţia comunismului în lumea intelectuală occidentală.”
Văzând Gabriel Pleşu, mă aşteptam să apară şi un Andrei Liiceanu sau Patapievici. Fiind vorba despre o carte scrisă la trei condeie, ştiind cât de bine se completează cei doi filosofi în dezbaterea unor idei ( şi din emisiunile televizate), gafa nu mi s-a părut chiar atât de gravă, stârnind chiar un surâs de simpatie pentru autorul articolului, care poate s-a gândit la unul şi a scris numele celuilalt. Întâmplarea semnalată se potriveşte cu eseul de fond, scris de Solomon Marcus, despre „Umorul, dincolo de divertisment”. Un umor involuntar a fost creat şi cu această greşeală de prenume.
Am aşteptat numărul următor al revistei, 10, din 6 martie 2015, în speranţa că voi vedea vreo erată. Cum aceasta n-a apărut, întrebările mele nu-mi dau pace. Se mai citeşte cu interes „România literară”? Se mai corectează atent toate textele?