Clasa a XII-a C Turism, oră tematică la „Cuibul visurilor” din Maieru

În cadrul parteneriatului dintre Muzeul „Cuibul visurilor” şi Liceul Tehnologic din Maieru, clasa a XII-a Turism, prof. Florentina Buricea, a participat la o oră tematică în amfiteatrul muzeului, „Să iubim lectura”. Muzeograful muzeului le-a prezentat elevilor această temă, precum şi aspecte din activitatea muzeului.

        Prin lectură elevul nu-şi lărgeşte doar cercul de cunoştinţe, ci îşi dezvoltă educaţia estetică şi în special posibilitatea de a stabili criterii solide de selectare a marilor valori cu care se operează în procesul lecturii, adevărul, munca, respectul, binele, solidaritatea. Lectura creează virtuţi formative, capabile să contribuie la transformarea elevilor dintr-un element care contemplă, într-un factor dinamic şi activ, capabil să recreeze o lume nouă, mai bună şi mai dreaptă.

        Scopul muzeului este acela de a transforma oamenii în adevăraţi consumatori de cultură, conştienţi de valoarea şi importanţa muzeului în desăvârşirea personalităţii lor, de rolul pe care-l ocupă muzeul în relaţionare cu lumea din jur. De asemenea se urmăreşte dezvoltarea interesului pentru cunoaştere, a spiritului de investigare, de cercetare a proceselor istorice, însuşirea tehnicilor de cercetare proprii ştiinţei istorice şi a literaturii, formarea unui profil moral şi a spiritului de echipă, educarea simţului de responsabilitate, dezvoltarea sentimentelor patriotice şi preţuirea valorilor naţionale. Instituţia muzeală reprezintă una dintre valoroasele surse de educaţie din toate timpurile, muzeul este un veritabil izvor de cultură, sunt aici expoziţii permanente şi temporare, conferinţe, mese rotunde, simpozioane, seri culturale.

        La final elevii au vizitat muzeul sub ghidajul profesionist al muzeografului.

                               

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5