Clopoţelul a sunat, cu directori noi, pentru elevii Colegiului „Grigore Moisil”
Luni, 14 septembrie, începând cu ora 9.00, incinta Colegiului Tehnic „Grigore Moisil” a fost neîncăpătoare. Cadre didactice, elevi, părinţi au asistat la cea mai importantă zi a anului şcolar. Directorul Colegiului, prof. Adriana Ceuca, a luat cuvântul pentru început, adresându-se elevilor, părinţilor, cât şi cadrelor didactice. „Dragi elevi, ne-am dori să consideraţi Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” drept a doua voastră casă şi, ca urmare, s-o îngrijiţi, să-i respectaţi pe oamenii ei, fie profesori, fie personal administrativ. Ne-am dori să trataţi şcoala ca un drept şi nu o obligaţie. Doar prin educaţie veţi putea fi proprii voştri stăpâni şi veţi putea face alegerile potrivite mai departe în viaţa personală. Doresc să mă adresez acum celor mai mici membri ai comunităţii noastre şcolare, elevilor de clasa a IX-a, învăţământ liceal şi profesional. Urez bun venit în şcoala noastră celor 238 boboci din clasa a IX-a care, sfioşi, timizi, curioşi privesc în jur, părându-li-se totul supradimensionat.
Dragi părinţi, vă asigurăm că în şcoala noastră copiii dumneavoastră primesc o educaţie de cea mai bună calitate, au profesori bine pregătiţi şi o bază materială modernă.
Mă adresez acum dumneavoastră, stimaţi colegi, îmi exprim încrederea în corpul profesoral al şcolii noastre şi vă asigur de respectul şi sprijinul meu. Vă mulţumesc pentru dăruirea dumneavoastră, pentru profesionalismul de care daţi dovadă an de an şi vă urez sănătate şi putere de muncă. Datoria dumneavoastră de profesor este să oferiţi copiilor exemple pozitive, să găsiţi modalităţi de a-i determina pe elevi să înveţe şi să înţeleagă care este rolul şcolii.
În încheiere, vă urez tuturor un an şcolar frumos, cu rezultate cât mai bune, de care să ne bucurăm cu toţii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
Directorul adjunct Georgeta Borş a prezentat diriginţii elevilor Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”.
Citiţi şi:
- Competițiile din cadrul „Săptămânii meseriilor” s-au încheiat cu concursul „Lăcătușul priceput”
- 20 elevi, prea săraci să meargă la liceu
- Simulator – aparat de ultimă generaţie în sudură, la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”
- „Săptămâna meseriilor”. Vezi cine a câștigat cele 6 concursuri pe meserii!
- Jandarmii în mijlocul elevilor de la “Grigore Moisil” şi de la Colegiul Silvic din Năsăud
Adaugă comentariu nou