Colindul străbun s-a auzit la Coşbuc. Gazde bune - primarul Ioan Pavelea şi părintele Iuliu Moraru
După ce au colindat pe Mitropolitul Andrei, pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe prefect, colindătorii de la Coşbuc au adus colindul străbun acasă. Nu a lipsit, prin grija edilului Ioan Pavelea, nici Moş Crăciun, care a venit cu daruri pentru toţi copiii din comună. De asemenea, a doua zi de Crăciun, într-o sală arhiplină şi într-o atmosferă de mare sărbătoare, după cum ne-a declarat părintele Iuliu Morariu, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Festivalului „Colindul sfânt şi bun”. Parteneri ai Parohiei Coşbuc în acest demers au fost Primăria, Consiliul Local şi Şcoala Generală Coşbuc. Cete de colindători din Zagra, Telciu, Bichigiu, Runcu Salvei şi Coşbuc au adus mesajul Naşterii Domnului, la fel ca în urmă cu 2000 ani, magii şi păstorii. Prezentatorii evenimentului au fost tinerii interpreţi Alina Ceuca şi Daniel Raţiu. „Festivalul nostru a luat fiinţă cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei şi îşi propune păstrarea şi cultivarea sentimentului religios profund şi promovarea tradiţiilor, a portului de pe Valea Sălăuţei şi a obiceiurilor legate de Sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează. Mulţumim bunului Dumnezeu pentru buna reuşită”, ne-a declarat părintele Iuliu Morariu.
În cuvântul său, primarul Ioan Pavelea, aflat pentru prima dată de Sfintele Sărbători în faţa comunităţii în calitate de edil, le-a urat tuturor Sărbători fericite şi i-a asigurat pe fiecare în parte de sprijinul autorităţilor locale în ceea ce priveşte bunul mers al comunei.
A fost o întâlnire de suflet în care urmaşii poetului George Coşbuc s-au bucurat împreună de Sfintele sărbători.
Citiţi şi:
- Moş Crăciun a ajuns la fiecare copil din Coşbuc. Colindele străbune s-au auzit pe uliţa poetului. Gazde primitoare pentru colindători – primarul Ioan Pavelea şi părintele Iuliu Morariu
- Mitropolitul Andrei a colindat la Coșbuc
- Mitropolitul Andrei, la sfinţirea capelei din Coşbuc! Preotul Iuliu Morariu, distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, primarul Ioan Pavelea a primit "Crucea Transilvană"
- Bucate ca pe la gazde și colinde străbune, la Crăciun în Bistriţa-Năsăud! Vezi programul complet!
- A doua zi de Crăciun, ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei prezent în Parohia "Sfântul Dumitru" din Bistriţa şi Parohia Coşbuc
Comentarii
Felicitari d-lui Primar Ioan Pavelea si tuturor Cosbucenilor!
Adaugă comentariu nou