Colocviile George Coşbuc
Colocviile George Coşbuc
Festivalul Naţional de Poezie
Regulamentul celei de-a XXVIII-a ediţii, decembrie 2012
Organizatorii festivalului sunt: Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa), cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură B-N, Uniunii Scriitorilor din România, Inspectoratului Şcolar al judeţului Bistriţa-Năsăud, Casei Corpului Didactic, Primăriei comunei Coşbuc, Muzeului „George Coşbuc” Hordou şi revistei „Mişcarea literară”.
Actuala ediţie a festivalului cuprinde următoarele secţiuni de concurs:
I. Concurs pentru volume de versuri publicate în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012;
II. Concurs pentru elevi.
I. Autorii de volume publicate în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012 pot să propună pentru concurs două titluri, în trei exemplare, însoţite de o fişă de înscriere (după modelul anexat).
II. Elevii vor trimite 15 poeme redactate în două exemplare.
Toate volumele şi manuscrisele pentru concursul de creaţie literară vor fi trimise până la data de 5 decembrie 2012 (data poştei), pe adresa Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, str. Alexandru Odobescu, nr.3, Bistriţa, cod 420043, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Premiile festivalului:
* Marele Premiu „George Coşbuc” – 2012
* Premiul pentru debut
* Pentru fiecare secţiune de concurs vor fi acordate premii în bani, diplome şi plachete.
Toate premiile vor fi acordate de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Dreptul de acordare şi ierarhizare valorică a premiilor pe secţiuni de concurs aparţine juriului.
Manuscrisele şi volumele înscrise în concurs nu se înapoiază autorilor, ele rămân în arhivele festivalului.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0040 – 263/233345, 0745.970250;
e-mail: [email protected] sau [email protected]
Adaugă comentariu nou