Pentru acest an,

Comelf Bistriţa prognozează un profit brut de un milion de euro

Staff-ul Comelf Bistriţa (CMF) prognozează că va avea în 2011 o cifră de afaceri de 30,1 milioane euro, în creştere cu 16% faţă de 2010, şi un profit brut de un milion de euro, de aproape 7 ori mai mare decât anul trecut. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 25,9 milioane euro şi un profit brut de 150.000 de euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Comelf.

În ceea ce priveşte investiţiile, pentru 2011, Comelf îşi propune să cheltuie 950.000 euro, dintre care 565.000 euro reprezintă cofinanţare într-un proiect finanţat din fonduri europene, care-şi propune realizarea unei noi linii tehnologice pentru producerea de componente din oţel inoxidabil şi aluminiu.

În 2011, Comelf va avea 950 de angajaţi, iar câştigul mediu salarial este estimate la 510 euro/angajat, cu 21% mai mare decât anul trecut, dar sub indicele din 2008. Normal, este prevăzută şi o creştere a producţiei fizice cu 27%, dar şi a producţiei valorice cu 25 de procente.

Uzinsider are 76,8% din acţiunile Comelf, preşedinte al CA fiind Constantin Savu. Activitatea de bază a Comelf fabricarea de maşini şi utilaje pentru lucrări terasiere, pentru centrale energetice, protecţia mediului, echipamente pentru ridicat şi transportat, subansamble ale acestora şi piese de schimb.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5