Comelf – afaceri în 2012 de circa 33 milioane euro
Compania Comelf din Bistriţa (CMF) a avut anul trecut afaceri de 147,1 milioane lei (33 milioane euro), în creştere cu 3,5% faţă de 2011, şi un profit net de circa 4 milioane lei, potrivit datelor transmise Bursei de către companie. Comparativ, în 2011, Comelf a înregistrat o cifră de afaceri de 142,1 milioane lei şi un profit net de 923.006 lei.
Firma Comelf este controlată de două persoane fizice, Constantin Savu şi Emanuel Babici, care deţin, prin firma Uzinsider Bucureşti, 77,07% din titluri. Mai mulţi acţionari cumulează 22,92% din capital.
Societatea este cotată la Bursa de valori Bucureşti, fiind una dintre cele 12 unităţi fondatoare ale Bursei de valori din România.
***
Altfel, compania derulează, de la începutul lunii februarie, proiectul “Modificarea fundamentala a fluxurilor de fabricaţie şi introducerea de tehnologii noi cu scopul creşterii productivităţii şi a competitivităţii pe piaţa internă şi externă a S.C. COMELF S.A. Bistriţa“. Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare, încheiat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitatea de Autoritate de Management pentru POS “Creşterea Competitivităţii Economice”.
Valoarea totală a proiectului, care se va implement ape parcursul a doi ani, este de 44.484.387,400 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 16.848.613 lei.
Obiectivul proiectului este creşterea competitivitatii SC COMELF SA Bistriţa prin modificarea fundamentală a fluxurilor de fabricaţie existente, prin reorganizare, reamplasare de echipamente şi achiziţia de noi echipamente şi tehnologii moderne care să permita adaptarea producţiei la cerinţele pieţei şi crearea de noi locuri de muncă.
Citiţi şi:
- Comelf implementează un proiect european de peste 44 milioane lei pentru tehnologizare
- Comelf Bistriţa prognozează un profit brut de un milion de euro
- Vezi care sunt cele mai profitabile 3 companii din Bistriţa-Năsăud!
- Profitul Teraplast a crescut cu 72% anul trecut, la 8,9 milioane lei
- Ei sunt cei mai bogaţi, cu afaceri în judeţ! Managerii afacerilor bistriţene, în topul celor mai buni 100 de antreprenori
Adaugă comentariu nou