Compania Rombat nu este afectată de criza industriei de automobile
Printr-un comunicat de presă, Adrian Gog, PR Manager, ne declară că Rombat nu va suferi pierderi mari chiar dacă Dacia şi-a închis activitatea pentru 4 zile. Rombat este unicul furnizor de baterii auto pentru Dacia, însă acest lucru reprezintă doar o pondere de cca. 18 % în totalul vanzărilor la 10 luni. Programul de lucru al companiei Rombat a decurs şi va decurge mai departe normal fără a fi nevoie de a opri producţia sau disponibiliza personalul. Chiar dacă piaţa de automobile trece printr-o criză, Rombat nu are în plan nicio reducere a producţiei. Rombat şi-a crescut vânzările la 10 luni cu cca 19 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. “În luna septembrie s-a lucrat chiar sambata şi duminica pentru a face faţă cererii. Pentru trim. 4 prevedem că nu vom avea o reducere a vânzărilor faţă de trim. 4 al anului trecut, deci vom lucra în regim normal. Cu alte cuvinte, nu poate fi vorba de o scădere a producţiei, respectiv a vânzărilor faţă de 2007”, este de părere Ioan Repede, director general Rombat. Compania Rombat estimează pentru acest an o cifră de afaceri de aproximativ 55 milioane euro, la un preţ al plumbului apropiat de media acestui an. În ceea ce privesc investiţiile, compania Rombat îşi va urma planul stabilit. “Până în luna septembrie am investit cca. 3 milioane euro. Avem în pregătire o investiţie de 7 milioane Euro, care s-ar putea să demareze la finalul acestui an, in funcţie de aprobările necesare”, spune Ioan Repede.
Adaugă comentariu nou