Companiile bistrițene, invitate la Târgul de Viitor, pentru a recruta tineri absolvenți!
Asociația POV21, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Infoel” și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, își propune ca în această primăvară să aducă tinerilor din județ, aflați în căutarea propriei vocații, evenimentul „Târgul de viitor”, în intervalul 8-9 aprilie, vineri între orele 13:00 - 18:00, respectiv sâmbătă, 10:00 - 16:00.
Public țintă
Ne adresăm cu precădere elevilor de liceu din clasele terminale ale învățământului teoretic și profesional, dar și companiilor din județul Bistrița-Năsăud care doresc să recruteze tineri. Parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean va implica informarea și prezența elevilor din toate liceele și școlile profesionale din județ.
Scopul nostru
Susținem educația continuă prin colaborarea dintre instituții, companii locale și ONG-uri. Deschidem orizonturile tinerilor și-i invităm să cunoască atât oportunitățile pe care le oferă învățământul superior, cât și numeroasele oportunități de angajare sau de viitoare cariere.
De ce să-ți implici compania în acest proiect?
În cadrul evenimentului „Târgul de Viitor”, companiile bistrițene sunt invitate să-și prezinte oferta locurilor de muncă orientate pe preferințele și dorințele viitorilor absolvenți. Astfel, asocierea cu acest eveniment va oferi ajutor elevilor cu privire la viitorul lor și, de asemenea, companiile participante vor putea prezenta tinerilor oferta de joburi și carieră continuă.
Termenul limită de înscriere este 31 martie.
Pentru alte detalii legate de eveniment și pachetele de sponsorizare ne puteți contacta la:
Email: [email protected]
Telefon: 0753 488 140 (Gavrilă Urs)
Web: www.pov21.ro
Facebook: POV21
Citiţi şi:
- Companiile bistrițene, invitate la Târgul de viitor!
- Care este programul activităților și workshopurilor de la Târgul de viitor, marca POV21, de la Complexul Muzeal
- Universități de prestigiu și companii locale le prezintă tinerilor bistrițeni opțiunile după terminarea liceului!
- Târgul de viitor: 24 de universități, școli postliceale și companii importante își prezintă oferta în fața absolvenților bistrițeni
- 156 000 de măști de protecție au ajuns în județ pentru absolvenți! Prefectul Dolha: Am încrede în voi şi în potenţialul vostru
Adaugă comentariu nou