Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud: Expoziția de obiect și carte ”Făuritorii Marii Unirii”

Într-un climat propice recuperărilor, restituirilor și repunerilor în drepturi ale unor mari personalități care au clădit România Mare, inițiativele de aducere în atenția opiniei publice a figurilor emblematice ale istoriei țării noastre ajută la întregirea imaginii referitoare la cei care și-au închinat gândurile și năzuințele lor unității românilor.
În acest an al Centenarului Marii Uniri, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud continuă seria activităților culturale dedicate Marii Uniri cu o nouă expoziție consacrată generației care a clădit România Mare. Organizată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociaţia Culturală Pictor Octavian Smigelschi, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA, Arhivele Statului – Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţiunea ASTRA, expoziția de obiect și carte ”Făuritorii Marii Unirii”adună la un loc numeroase documente, fotografii şi piese ce au aparţinut marilor personalităţi care au adus o contribuţie enormă în realizarea momentului de la 1 Decembrie 2018. În premieră vor fi expuse documente istorice şi piese personale ale lui Iuliu Maniu şi ale nepotului acestuia, Ionel Pop, unul dintre notarii Unirii precum și documente inedite care prezintă aspecte referitoare atât la Primul Război Mondial cât și la momentul Decembrie 1918. Piesele ce pot fi văzute în acestă expoziţie provin din colecţiile deținute de Arhivele Statului – Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA precum şi din colecţii particulare, subliniind şi sugerând importanţa conlucrării şi apropierii în spirit de comuniune şi frăţietate aidoma celor care au ales ca prin altruismul lor să ne ofere nouă, celor de acum, o ţară unită.
Vernisajul expoziției este programat joi, 24 mai, ora 17, la sediul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud din strada Gen. Grigore Bălan, nr.19.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5