Concert extraordinar la Gala „Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”
La Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa a avut loc, în 12 decembrie, începând cu ora 18.00, un concert extraordinar dedicat unor categorii de copii cu o sensibilitate aparte, cei cu dizabilităţi, pentru care trebuie să avem o mare grijă şi înţelegere.
Frumosul şi captivantul eveniment a fost organizat de Fundaţia „Inocenti” Bistriţa, în colaborare cu Societatea de Concerte Bistriţa şi face parte din Gala „Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”, fiind la ediţia a VII-a, o adevărată binefacere pentru această categorie de copii, iar organizatorii s-au orientat foarte bine pentru protecţia şi aducerea de clipe fericite la cei cu dizabilităţi.
În faţa unui public avizat şi iubitor de muzică clasică, au evoluat artiştii Adelina Diaconu – soprană, Adrian Mărginean – tenor, Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, prof. Cristian Lepădatu la pian, care au avut în program lucrări de Claude Debussy, Ernesto de Curtis, Felicia Donceanu, Franz Schubert, Franz Lehar, Ciprian Porumbescu, Mihail Jara etc.
Prezentarea evenimentului a fost realizată de către Marin Mic, directorul Fundaţiei Inocenti” Bistriţa.
O seară deosebită pentru copii deosebiţi.
Citiţi şi:
- Gala „Moş Nicolae” pentru copiii cu dizabilităţi
- “Poveste de Crăciun” la a XIII-a ediţie a Galei “Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”
- Alexandru Tomescu, invitat la Gala caritabilă,,Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”
- Gala “Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”, la a XIII-a ediție
- Se apropie Gala “Moș Nicolae pentru copiii cu dizabilități”. Haideți alături de noi, împreună putem prelungi o viață!
Adaugă comentariu nou