În cadrul planificării activităţilor de către ANR

„Concurs de şah” pentru nevăzători – faza judeţeană

Într-o organizare de excepţie, implicat fiind preşedintele Filiale ANR BN, Iacob Pop, şi conducerea Filialei, a avut loc, în data de 24.05.2012, în locaţia – sediul Filialei ANR BN – faza judeţeană a „Concursului de şah” dedicat nevăzătorilor, la care au participat un număr important de membri ai filialei din judeţ, inclusiv doamne.
În urma desfăşurării partidelor, supravegheate profesionist de către d-na Elena Pop, secretara filialei, s-au clasat în ordine, datorită punctajului obţinut, următorii concurenţi, care au fost premiaţi: Locul 1. PETRE PREDESCU, locul II PETRU ODORHEAN, locul III GAVRIL SIMIONCA, iar menţiune au primit AUREL FILIP şi CAMELIA SAVU. A fost prezent la deosebita activitate d-nul Paul Rusan, preşedintele „Clubului de şah” din Bistriţa şi maestru internaţional de şah, care a apreciat activitatea desfăşurată de nevăzători.
Locul I, respectiv, PETRE PREDESCU, va participa la Faza finală, pe ţară, care va avea loc în judeţul Alba.
Felicitări câştigătorilor şi conducerii filialei pentru implicare în viaţa şi activitatea nevăzătorilor, iar cu sufletul şi inima Iacob Pop rămâne permanent alături de ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5