Concursul pentru şefia Poliţiei bistriţene, sistat!

Concursurile organizate în vederea ocupării posturilor de şef al Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Cluj şi Gorj au fost sistate, potrivit unui anunţ publicat de Inspectoratul General al Poliţie Române.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale Ordinului MAI. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere modificările intervenite la nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române care afectează nivelul de reprezentativitate în comisia de concurs;

Cu data prezentului anunţ, se sistează concursurile organizate în vederea ocupării posturilor de şef al Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Cluj şi Gorj, urmând ca acestea să fie reluate la o dată ulterioară, prin parcurgerea procedurii de la început, cu respectarea prevederilor legale în materia organizării si desfăşurării concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere”, se precizează în anunţ.

         La concursul pentru funcţia de inspector şef al IPJ BN erau înscrişi ultimii doi „împuterniciţi” ca şefi, repectiv comisarul şef Ovidiu Mihai Lupşa şi comisarul şef Petru Claudiu Jurcan, actualmente adjunct.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5