Conexiuni - sub semnul artei

Revista „Conexiuni”, publicată de Centrul Cultural Municipal Bistriţa a ajuns la numărul 24. În editorial, prof. dr. Dorel Cosma, directorul instituţiei, vorbeşte despre noul sediul al Centrului, până la mutarea în Casa de Cultură, care se află în renovare şi care, începând cu 2015, va deveni Palatul Culturii. Manifestări de mare amploare s-au derulat în această perioadă în care oaspeţi din cinci ţări au participat la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu” şi când s-a realizat prima conexiune literară între Turnul Bisericii Evanghelice şi Turnul Eiffel din Paris. Despre vizita scriitorilor bistriţeni în Paris scrie atât presa din Oraşul Luminilor, cât şi cea naţională, o parte dintre aceste articole fiind semnalate şi în „Conexiuni”.
La rubrica „Literatură” merită amintită recenzia semnată de Mircea Seleuşan Bătrânu la volumul „Alltag” al Elenei M. Cîmpan. Un spaţiu amplu este dedicat împlinirii a 45 ani de activitate a ansamblului „Cununa de pe Someş”; adunarea naţională de folclor, festivalul „Pană de Păun”; Zilele Bistriţei, dar şi deplasărilor directorului Dorel Cosma în Rusia, Belarus, Ucraina sau Argentina.
Un număr frumos, care este ca o agendă vie a activităţilor culturale care se realizează la Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5