Conf. univ.dr. Viorica Ţărmure i-a învăţat pe 100 de elevi din Bistriţa importanţa sănătăţii dentare

Ioan Lazăr

O acţiune de un impact deosebit asupra sănătăţii dentare s-a derulat la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa, în cadrul proiectului „Verde pentru educaţie”, având ca temă „Educaţia de sănătate orală”.
La deosebitul eveniment au participat peste 100 de elevi ai şcolii, activitatea fiind organizată de Asociaţia „Inceptus” din Cluj-Napoca, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” şi Asociaţia Părinţilor de la această unitate şcolară, cadrele didactice fiind implicate în derularea acţiunii.
La această acţiune de mare impact umanitar au onorat cu prezenţa, pe bază de voluntariat, cunoscuta, apreciata şi deosebita profesionistă în domeniu, conf. dr. Viorica Ţărmure de la UMF „Iuliu Haţeganu”, Facultatea de Medicină Dentară – Disciplina Ortodonţei din Cluj-Napoca, care se dedică trup şi suflet, în scop umanitar, să implementeze proiecte de profilaxie a cariilor la copiii din România, acţiunea demarând la Cluj, continuând la Bistriţa şi se va merge în tot Ardealul, mai ales în zonele defavorizate.
În această campanie de mare impact se depistează statutusul de sănătate a copiilor, necesitatea colaborării şi implicarea medicilor şcolari, dar mai ales „lupta prin toate mijloacele legale” pentru reînfiinţarea cabinetelor şcolare de stomatologie în fiecare unitate şcolară, ne-a declarat conf. univ. dr. Viorica Ţărmure.
Elevii au primit consultaţii gratuite şi truse cu periuţă, pastă de dinţi, pahare, calendare etc., pentru a-şi proteja sănătatea dinţilor atât de necesară şi benefică.
Directorul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”, prof. Elena Andron, ne-a precizat că acest proiect şi tema aleasă este o „mană cerească” pentru elevii şcolii, cadrele didactice, părinţi etc., şi îi mulţumeşte, din suflet, d-nei conf. univ.dr. Viorica Ţărmure pentru dăruirea şi implicarea în educaţia pentru sănătate a elevilor. Conf. univ.dr. Viorica Ţărmure este originară din Căianu Mare, fiind sora managerului CJC Gavril Ţărmure şi a prof. Mariana Vlad.
Un exemplu de dăruire pentru semeni, un fapt lăudabil.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5