Conferința de toamnă a clericilor din Protopopiatul Bistrița, prezidată de PS Părinte Samuel Bistrițeanul
Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița a avut, anul acesta, o semnificație deosebită. Doi dintre sfinții recent canonizați de Biserica Ortodoxă Română – Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction Munteanu și Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț – au o strânsă legătură cu județul Bistrița-Năsăud: primul a slujit o perioadă ca preot în Bistrița, iar al doilea s-a nevoit la Mănăstirea Piatra Fântânele, înainte de a merge la Râmeț, unde și-a încheiat viața în sfințenie.
Despre viața și jertfa acestor sfinți mărturisitori s-a vorbit pe larg în cadrul conferinței desfășurate joi, 6 noiembrie 2025, sub președinția Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Programul zilei a început la ora 10:00, la Biserica de la Coroana, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoți, în frunte cu părintele Marius Ioan Pintican, protopopul de Bistrița, și de autoritățile locale.
În prezența Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, la care au participat clericii din protopopiat, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil-Iulian Cioarbă, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, prof. dr. Mircea Gelu Buta, medic, om de cultură bistrițean și reputat profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum și elevii Școlii Primare „Sfântul Stelian” din Bistrița, însoțiți de părintele Tudor Mudure, directorul instituției, și cadrele didactice. Școala Primară „Sfântul Stelian” își desfășoară activitatea sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
După slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a adresat un cuvânt de învățătură despre sfințenie și despre lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, subliniind că mărturisitorii credinței din secolul trecut sunt dovada vie a prezenței lui Dumnezeu în lume:
Este foarte important să ne aducem aminte de acești înaintași ai noștri în credință. În primul rând, pentru că amintirea lor ne face să înțelegem că Biserica noastră este o Biserică vie. Numai într-o Biserică vie, în care Duhul Sfânt este prezent și lucrează, oamenii pot ajunge la o asemenea mărturisire de credință și la o viață duhovnicească autentică.
Iată că, până și în timpurile atât de apropiate de noi, în secolul al XX-lea, Biserica noastră a avut astfel de oameni. Asta înseamnă că nu suntem doar o Biserică ce se sprijină pe trecut, pe istorie, ci și pe prezentul cel mai apropiat, în care Duhul Sfânt este viu și sfințește oamenii.
De fapt, să nu uităm că acesta este scopul lucrării Bisericii în lume: să-i curățească pe oameni, să-i lumineze și să-i sfințească. Porunca sfințeniei este o poruncă dumnezeiască. Dumnezeu spune: «Fiți sfinți, precum Sfânt sunt Eu, Domnul Dumnezeul vostru». Iar în Evanghelia după Matei scrie: «Fiți dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este».
Aceasta este chemarea noastră principală din partea lui Dumnezeu și scopul pentru care Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa prin jertfa de pe Cruce: ca noi toți să devenim, pe cât se poate, asemenea Lui.”
După momentul liturgic, lucrările propriu-zise ale conferinței s-au desfășurat în sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox Bistrița, în prezența ierarhului și a preoților.
În deschidere, părintele protopop Marius Ioan Pintican a adresat un cuvânt de bun venit ierarhului, exprimând bucuria primei sale vizite pastorale în municipiul Bistrița după hirotonia întru episcop.
Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din acest an, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și autor al volumului „Părintele Liviu Galaction Munteanu. O biografie documentară”, a susținut o prelegere despre viața și jertfa celor doi sfinți evocați, oferind detalii biografice, istorice și duhovnicești care pun în lumină actualitatea mărturiei lor.
Conferințele preoțești se organizează anual, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei: Cluj-Napoca, Cluj I, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean.
Dacă în primăvară tema întâlnirilor a fost dedicată „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române”, în această toamnă, preoții se reunesc sub semnul „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, proclamat de Patriarhia Română pentru anul 2025.
Text și foto: Viorica Văscu și Marian Șomlea

























Adaugă comentariu nou