Consilierul judeţean Ioan Zăgrean: Grupul PNL este consultat în problemele majore ale Consiliului Judeţean! Nu au două treimi fără noi!

Consilierul judeţean Ioan Zăgrean susţine că Grupul PNL din Consiliul Judeţean funcţionează foarte bine şi are o serie de proiecte în lucru care se vor regăsi pe ordinea de zi a legislativului judeţean. Potrivit acestuia, consilierii judeţeni ai PNL au privilegiul de a fi consultaţi în problemele majore, asta pentru că majoritatea formată din PSD şi PMP este doar una „simplă”.

„În Consiliul Judeţean nu se pot lua hotărârile cu două treimi fără noi. Avem avantajul de a fi consultaţi în problemele majore care sunt la Consiliul Judeţean şi a ne spune punctul de vedere atunci când se impune. (...) Nu votăm toate proiectele, dar proiectele benefice pentru judeţ nu ai cum să nu le votezi. Avem o conlucrare foarte bună în interiorul grupului. În viitorul cel mai apropiat, grupul PNL se va remarca. Avem în lucru unele proiecte. Nu vrem altceva decât ca acest judeţ să progreseze, să beneficieze de tot ce este mai bun şi banul public să fie utilizat corect şi economic”, a declarat Ioan Zăgrean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5