Consiliul Local Năsăud a aprobat alocarea a trei locaţii pentru casele de tip familial

Şedinţa ordinară lunară a Consiliului Local Năsăud s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor judeţeni Radu Moldovan – preşedintele Consiliului Judeţean, Delia Claudia Fontu – director Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, care au venit să susţină PH care vizează transmiterea în folosinţă gratuită a trei terenuri aparţinând oraşului Năsăud către DGASPC BN în vederea construirii a trei case de tip familial.

         Proiectul, iniţiat în urmă cu peste trei luni, tergiversat din cauza unor reţineri a unei aripi dintre consilierii locali, dar şi a lipsei unei colaborări între părţi, odată aprobat în plenul legislativ a căpătat putere legală, iar fundaţia maramuşeană „Hope and Homes for Children Romania” va putea demara lucrările la cele trei case de tip familial în Năsăud, pe care le vor preda la cheie, dotate cu toate utilităţile. Scopul creării acestor case este de a facilita condiţii cât mai bune pentru cei 68 de copii instituţionalizaţi în prezent la Centrul de Plasament din oraş.

         Cele trei locaţii pe care vor fi construite „casele” sunt un teren aflat în spatele fostei farmacii din centrul oraşului, altul aflat în curtea Casei Copilului şi un al treilea, aprobat în şedinţa recentă, pe locul fostei Popicării a oraşului (lângă Valea Caselor). Acestea vor avea capacitatea de 42 locuri (în fiecare locuind 14 tineri). Momentan, în Centrul de Plasament sunt 68 copii, „dintre ei doar 42 vor locui în casele de tip familial, iar diferenţa de până la 68 vor ieşi din sistem până când acestea vor fi funcţionale”, a precizat Delia Claudia Fontu, director DGASPC BN. Atât dumneaei, cât şi Radu Moldovan, au asigurat asistenţa că toţi cei 33 de angajaţi vor rămâne în sistem, continuându-şi munca în cadrul celor 3 case de tip familial.

         În actualul centru, după o recompartimentare, vor funcţiona: un atelier pentru copiii cu dizabilităţi şi centrul de recuperare (la parter); la etaj vor fi amenajate camere pentru cei care au trecut de 18 ani, pentru perioada de vacanţe ale studenţilor. De asemenea, va funcţiona tot aici şi partea administrativă a Centrului, la cele 3 case vor lucra cei din partea educaţională, nimeni nu-şi va pierde locul de muncă.

         Prezenţi la şedinţa năsăudenilor au fost şi consilierii judeţeni Florin Rogozan şi Monica Săsărman.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5