Consternant

În Canada, ţara cu cel mai înalt brand din lume, legile sunt straşnic respectate, chiar dacă unele sunt idioate.

Cel mai recent caz consternant, despre care am primit veste, se întâmplă în oraşul Windsor, cea mai sudică urbe, pe graniţa cu SUA (peste canal e Dotroit). Aici se află o comunitate românească, în care o mie de suflete e ortodoxă; oamenii aceştia au două parohii, una dintre ele având rang de catedrală, cu hramul Sfântul Gheorghe şi care te întâmpină cu bustul lui Eminescu.

Ei bine (dar nu e bine), deunăzi, o babă, sfătuită de altă babă (aceasta fiind avocată de meserie) a dat biserica în judecată. În Canada a jura cu mâna pe Biblie e echivalent cu adevărul absolut. Bătrâna femeie şi-a amintit (brusc?) că la 12 ani ar fi fost violată de preotul paroh de la ”Sf. Gheorghe”. Preotul incriminat s-a stins din viaţă de multă vreme. Ce martor a mai rămas? Mâna pe Biblie. La tribunal, în consecinţă, s-a luat în seamă jurământul reclamantei. Sentinţa definitivă: 400000 de dolari pentru ”victimă”, dacă nu, biserica va fi închisă.

(În ce mă priveşte, am următoarea mirare: cele două femei – reclamanta şi avocata – nu au fost supuse unui examen psihiatric?)

Enoriaşii sunt uimiţi: Cu ce sunt ei de vină, de ce să li se închidă biserica, dacă unei schizofrene legea canadiană îi dă dreptate şi sancţionează lăcaşul de cult în halul acesta? În diaspora românească nu puţine biserici sunt nu numai lăcaş de cult, ci şi spaţiu de cultură şi educaţie şcolară. Aici se sărbătoresc zile importante din calendarul creştin şi laic, se ţin întâlniri cultural-artistice, lansări de carte, conferinţe, expoziţii.

M-am interesat care a fost atitudinea Ambasdadei române de acolo. Elena Ştefoi e interesată de versuri şi de slugărnicie faţă de partidul care a aruncat-o peste Atlantic. Dar Episcopia română Vatra Românească (ea cuprinde majoritatea bisericilor ortodoxe române din SUA şi Canada)? Episcopia nu a reacţionat nicicum, ea avându-şi sediu în Michigan (SUA), deci într-o altă jurisdicţie. Ş-apoi episcopul Nathaniel (pe care l-am cunoscut la el acasă şi care vorbeşte stâlcit româneşte) nu asudă pentru păstorirea bisericii ortodoxe române. Cum aude că vreun preot ţine liturghia în limba română, îl acuză de propagandist şi îl deleagă la mii de kilometri.

Persoana de la care mi-a parvenit ştirea, pe bună dreptate îmi zicea cu năduf: Dacă fiinţa aceasta, cu mâna pe Biblie, e creştină, atunci eu sunt cratiţă.