Continuă distribuirea alimentelor europene

Şi în oraşul Beclean continuă pe durata iernii acţiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare europene primite la începutul iernii. Cantităţile de făină albă, mălai, zahăr, biscuiţi, paste făinoase şi laptele praf au fost repartizate categoriilor defavorizate ale populaţiei, persoanelor care s-au încadrat în cerinţele legale necesare pentru a beneficia de această formă de sprijin social. Din octombrie 2011 şi până acum, pensionari cu venituri lunare sub 400 de lei, şomeri, beneficiari de venit minim garantat sau persoane cu handicap - categoriile sociale cuprinse prin lege ca destinatare ale programului tocmai pentru că sunt considerate defavorizate au primit fiecare ajutoarele alimentare amintite, venite din partea Uniunii Europene. Pentru a finaliza aceată acţiune de ajutor social, potrivit recomandărilor venite de la judeţ, cantităţile de alimente nedistribuite până acum vor fi împărţite de către biroul de asistenţă socială din Beclean persoanelor defavorizate care au nevoie de ele şi unor nevoiaşi înregistraţi ca beneficiari ai veniului minim garantat cunoscuţi ca reprezentând situaţii sociale cu o situaţie materială şi financiară gravă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5