Contribuabilii năsăudeni pot să-și plătească taxele on-line, pe www.ghiseul.ro

Toţi contribuabilii năsăudeni, persoane fizice sau juridice, pot să plătească on-line taxele, impozitele locale, amenzile şi alte taxe speciale (taxa de timbru, de acte de identitate etc).
„Mă bucur să vă anunț că procedurile de înrolare a Primăriei Năsăud pe platforma de plăți online www.ghiseul.ro s-au finalizat cu succes. Site-ul www.ghiseul.ro va oferi informații utilizatorilor contribuabili în ceea ce privește bunurile impozabile, termenele de plată, debite, plățile realizate, toate acestea pentru toate categoriile de impozite și taxe, chirii, amenzi. Facem precizarea că beneficiarul plății, respectiv Primăria orașului Năsăud, va suporta comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către instituția bancară. Suntem conștienți că mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar de asemenea, trebuie să ne bucurăm împreună că Năsăudul a mai făcut un pas spre digitalizare!
Beneficiile sunt ușor de observat: mai puține drumuri la Primărie, mai mult confort pentru năsăudeni, indiferent dacă sunt acasă sau sunt plecați peste hotare. Vă mulțumesc pentru răbdare, solidaritate și implicare! NĂSĂUDUL înainte de toate!”, este mesajul transmis de primarul Dorin Vlaşin.
***
Altfel, Compartimentul de Taxe şi Impozite a fost mutat în fostul Centrul de Informare şi Promovare Turistică, la parterul clădirii, pentru a asigura un acces mai facil pentru persoanele vârsnice, incluisv pentru persoanele cu dizabilităţi. Primarul Dorin Vlaşin ne-a precizat că se dorecşte ca toate serviciile care au interfaţă cu publicul să fie mutate la parterul sediului Primăriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5