Covor asfaltic pe cei şapte kilometri dintre Herina şi Lechinţa

Președintele Radu Moldovan a evaluat stadiul lucrărilor care se execută pe drumurile județene 151, 172 E și 170.

Astfel, cu o investiţie de peste 3.250.000 lei, Consiliul Județean a început modernizarea drumului județean 172 E, pe tronsonul Herina – Lechința, și pe drumul județean 170 din Negrilești spre localitatea Breaza.

"Pe o distanță de peste 7 kilometri, între Herina și Lechința se aplică covor asfaltic iar în localitatea Negrilești au fost începute lucrările de consolidare în vederea asfaltării a 1,47 km drum spre localitatea Breaza. Conform estimărilor constructorilor, modernizarea DJ 172 E (Herina – Lechința), va fi realizată până la finalul săptămânii viitoare, iar tronsonul de drum din localitatea Negrilești până la finalul lunii august. În cadrul aceleiași vizite de lucru, președintele CJ a inspectat lucrările de consolidare a acostamentelor de pe drumul județean 151 în localitatea Șintereag", se arată în comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Comentarii

15/07/14 18:41
alex

Bataie de joc ...o poteca de 3m latime fara alte lucrari anexe (acostament , consolidare fundatie drum etc ) ,care costa aprox 100000 de euro pe km ....bataie de joc caracteristica agaricilor si hotilor din psd ... nu inteleg cum nu ii verifica nimeni.... vai de noi in ce tara traim ... dar dezastrul abia urmeaza ( vin la putere hotii comunisti)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5