Primul tronson asfaltat al drumului judeţean dintre Negrileşti şi Breaza a fost recepţionat
Un tronson de 1,5 km al Drumului Județean 170, Negrilești-Breaza, a fost recepționat astăzi astăzi în prezența președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, și a vicepreședintelui CJ, Dorin Popescu. Lucrările continuă cu asfaltarea altor 8,5 km.
„Tronsonul recepționat astăzi reprezintă una dintre cele mai dificile porțiuni a Drumului Județean 170, Negrilești – Breaza. Costul total al investiției a fost de aproximativ 1,5 milioane de lei și a fost asigurat din bugetul Consiliului Județean.
Aflată pe DJ 170, delegația Consiliului Județean a vizitat și șantierului tronsonului de 8,5 km de drum, de la ieșirea din localitatea Negrilești până în Breaza. Pe acest șantier se lucrează în momentul de față la consolidarea fundației și a terasamentelor”, se arată în comunicatul transmis de administraţia judeţeană.
Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, susţine că a fost recepționată o parte din drumul care trebuie să unească cu asfalt cea mai mare comnitate din județul Bistrița-Năsăud, rămasă fără această facilitate, şi anume satul Breaza. “Până acum am investit în acest drum peste 1,5 milioane de lei, iar acum avem alocați alți 3,4 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor. Sper că Bunul Dumnezeu ne va da condiţii meteo favorabile, pentru ca să putem continua lucrările și până la finalul anului, oamenii din Breaza să poată merge pe asfalt.
Unul dintre obiectivele mele din 2012 l-a constituit conectarea comunităților mai mari de 200 de locuitori la drumuri asfaltate. În mare parte am atins acest deziderat, iar satul Breaza, este ultima localitate mare, cu peste 1000 de suflete, care până acum nu avea aveastă facilitate. Din această toamnă, acest lucru se va schima”, susţine preşedintele CJ, prin intermediul comunicatului de presă.
Citiţi şi:
- Preşedintele Moldovan: Îmi doresc ca până la venirea iernii să avem primul strat de asfalt între Negrileşti şi Breaza
- Asfalt din bani guvernamentali pe drumurile comunale şi judeţene: Şieu-Ardan, Teaca – Archiud, Matei – Fântânele, Uriu, Negrilești-Breaza, Beclean – Figa
- Covor asfaltic pe cei şapte kilometri dintre Herina şi Lechinţa
- Dumitru Costin, primarul comunei Negrilești, a revenit la PSD
- Documentații aprobate de Consiliul Județean pentru două poduri la Breaza
Adaugă comentariu nou