Cristian Niculae a renunţat la funcţia de consilier local şi de preşedinte al PSD Bistriţa

Cristian Niculae a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, că renunţă la funcţia de consilier local din CL Bistriţa, dar şi la funcţia de preşedinte al PSD Bistriţa. Acesta mulţumit tuturor cetăţenilor municipiului Bistriţa pentru încrederea acordată în anii în care i-a reprezentat în Consiliul Local, colegilor din organizaţia municipală, dar şi celor din organizaţia judeţeană pentru că în toţi aceşti ani i-au fost alături, l-au sprijinit şi au crezut în el. El a spus că nu are stabilit un plan politic pentru următorii patru ani şi că „lasă viitorul să vorbeasc. 

          „Am făcut împreună o echipă frumoasă care va rămâne în sufletul meu, într-un loc special. Îi asigur pe toţi colegii din Organizaţia PSD de tot respectul şi consideraţia mea, le urez mult succes pe viitor în activitatea politică, rămân în convingeri şi în suflet social-democrat, dar cel puţin pentru următoarea perioadă de timp vreau să îmi canalizez întreaga energie şi toată capacitatea mea pentru un nou proiect, un proiect foarte important pentru judeţul nostru”, şi-a motivat acest gest Cristian Niculae.

          Cristian Niculae a fost declarat „Admis”, în urma unui concurs de proiecte de management  pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Bistriţa-Năsăud. „Renunţ la funcţiile politice acum pentru a nu exista niciun fel de umbră de politizare a gestionării deşeurilor în perioada următoare, în judeţul nostru. Fac acest pas şi-i asigur pe toţi primarii din judeţul nostru, indiferent de culoarea lor politică, de toată implicarea mea şi de tot sprijinul meu în rezolvarea problemelor cu privire la gestionarea deşeurilor din comunităţile lor”, a adăugat Niculae.

          Noul director executiv al ADI deşeuri a precizat că va merge în fiecare localitate pentru a se întâlni cu primarii şi va identifica cu ei împreună problemele. „Le voi prezenta planul meu de management pentru că doar cu sprijinul şi cu acordul lor putem îmbunătăţi sistemul de management al deşeurilor din Bistriţa-Năsăud. Nu pornim de la zero, anii trecuţi s-au făcut paşi importanţi prin proiectul din fonduri europene „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”. S-a creat o infrastructură tehnico-edilitară pe care o vom putea folosi şi în viitor. Bineînţeles că ea va putea fi îmbunătăţită şi updatată şi cu siguranţă vom veni şi cu modificări în modul de operare al deşeurilor”, a menţionat Cristian Niculae.

          Acesta a spus că vine cu un plan de management care, dacă va fi implementat, într-un timp rezonabil, va duce la schimbarea în bine a lucrurilor în domeniul gestionării deşeurilor. „Am speranţa că voi fi înţeles de toţi primarii, că voi avea sprijinul lor, pentru că doar împreună putem îmbunătăţi şi schimba acest sistem. Este un efort comun la care trebuie să participe atât autorităţile locale, cât şi cele judeţene, instituţiile de mediu – Garda de Mediu şi APM – dar şi instituţiile de ordine publică – Poliţie, Poliţie Locală şi Jandarmerie. Avem un judeţ frumos, problema drumurilor este rezolvată în proporţie de peste 90%, dacă-l vom face şi curat, dacă râurile vor arăta cum trebuie, dacă pădurile vor arăta cum trebuie, sunt convins că ne vom putea mândri că avem unul dintre cele mai frumoase judeţe din România”, a declarat Cristian Niculae.

Niculae a menţionat că cea mai mare problemă a gestionării deşeurilor este gradul de reciclare de doar 11,3%, în 2020, în timp ce România şi-a asumat un nivel de peste 50%, Germania fiind campioana reciclării cu peste 65% din cantitatea de deşerui municipale colectate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5