Crosul "Gabriela Szabo" va primi noi valenţe sportive
Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a discutat cu Gabriela Szabo despre organizarea unei eveniment sportiv de amploare în anul 2013.
În cadrul unei discuţii dintre președintele CJ Bistrița-Năsăud, prefectul Ani Bob și multipla campioană mondială și olimpică Gabriela Szabo, s-a stabilit organizarea celei de-a VIII-a ediții a ”Crosului Gabriela Szabo”, într-o altfel de variantă.
Astfel, dacă până acum, ”Crosul Gabriela Szabo” a pus în valoare doar atletismul, Radu Moldovan consideră că acest eveniment ar trebui să aducă în atenția publicului și alte probe la care au excelat sportivii bistrițeni, precizează purtătorul de cuvânt al CJ, Bogdan Ivan. Adică, preşedintele CJ şi-ar dori probabil şi cooptarea altor ramuri sportive, făcând referire la performanța olimpică a sportivului Răzvan Martin și la recenta medalie de bronz obținută de Adrian Crișan (tenis de masă), la Campionatele Europene de la Herning (Danemarca).
"Multipla campioană olimpică, mondială și europeană Gabriela Szabo s-a arătat extrem de încântată de ideea domnului președinte și a afirmat că va susține un astfel de demers. Gabriela Szabo a fost desemnată în anul 1999 cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei, iar astăzi este vicepreședinte al Federației Române de Atletism și membru al Comitetului Executiv al Asociației Europene de Atletism", menţionează purtătorul de cuvânt al CJ BN, într-un comunicat remis presei.
Citiţi şi:
- De mâine, LPS se va numi "Gabriela Szabo"! Ministrului pentru Tineret şi Sport va dezveli placa care îi poartă numele
- Concursul "Gabriela Szabo" va avea loc pe 12 aprilie
- Gabriela Szabo, consilieră a ministrului Tineretului şi Sportului
- Gabriela Szabo, în cursa pentru preşedinţia Federaţiei Române de Atletism
- Gabriela Szabo: Pe viitor, îmi doresc ca această competiţie să adune la start chiar nume din străinătate
Adaugă comentariu nou