Crucea Roşie Beclean - importanţa voluntariatului
În luna februarie, voluntarii de la Crucea Roşie Beclean şi de la Asociaţia Impact Bistriţa au marcat Ziua Mondială a Bolnavilor la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Beclean, prin petrecerea timpului liber împreună cu tinerii beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială.
Voluntarii celor două organizaţii au fost întâmpinaţi de şeful de centru, de către personalul de specialitate al centrului şi de tinerii beneficiari de servicii sociale cu care au realizat împreună activităţi de socializare, terapie ocupaţională, şi-au spus poveşti, au construit puzzle-uri, au desenat. “ Jocul a fost liantul care ne-a unit pe toţi, indiferent de condiţia socială sau materială, de starea de sănătate sau de vârstă. Astfel, am realizat încă o dată importanţa prieteniei, a deschiderii faţă de cei de lângă noi. Am simţit lacrimi de bucurie, îmbrăţişări de mulţumire, am privit ochi zâmbitori şi feţe luminoase, aşa cum rareori vezi pe stradă, în magazine, la şcoală, în jurul nostru în general. Am învins astfel, pentru o oră poate, boala, răutatea, ignoranţa, umilinţa” spun reprezentanţii Crucea Roşie Beclean.
”Bucuria aduce bucurie” a fost concluzia acestei activităţi. Voluntarii s-au bucurat de timpul petrecut cu tinerii, iar tinerii s-au bucurat de întâlnirea cu voluntarii, la final promiţându-şi unii altora că se vor mai întâlni.
Citiţi şi:
- Crucea Roşie Beclean, importanţa voluntariatului
- De săptămâna voluntariatului, Crucea Roşie Beclean
- Crucea Roşie Beclean, schimb de experienţă cu voluntarii de la Crucea Roşie din Austria
- ”CARTEA DE ACASĂ” a ajuns în bibliotecile școlilor din Căianu Mic, Şieu-Odorhei şi Nimigea de Jos
- Arată că și ție îți pasă!
Adaugă comentariu nou