Cum poţi fi un părinte bun?

E mai bine dacă acceptăm în mod deschis conflictele din viaţa noastră. Pentru copiii, mai ales pentru cei mici, modelul de învăţare primară este imitaţia. Cei mici de la bun început preiau de la adulţii din preajma lor, regulile interacţiunilor, modul lor de funcţionare. Cu cât este mai mic copilul, cu atât mai profund se imprimă în memoria lui cele văzute şi pe baza lor, mecanismele învăţate. Pentru ei părinţii constituie aproape în exclusivitate, compania şi interrelaţiile sociale, în consecinţă comportamentul lor va fi copiat. Pe baza acestor premise, răspunderea părinţilor este deosebit de mare la nivelul soluţionării stresului şi al relaţiei de cuplu. Modelul aplicat de părinţi, este determinant pentru modul de soluţionare a conflictelor de mai târziu, folosit de copii. Modelul de cuplu al părinţilor influenţează funcţionalitatea cuplului de mai tărziu, din viaţa copilului devenit adult la rândul său, a adăugat Sz.E.consilier pedagogic, care prin intermediul desenelor studiază evoluţia psihologică a copiilor.

În opinia specialiştilor, părinţii pot face multe pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor lor, dacă acceptă conflictele intrafamiliale. Copiii oricum simt tensiunea, iar lipsa de identificare a problemelor nu aduce după sine şi rezolvarea situaţiilor stresante. Dacă părinţii ştiu să stabilească o strategie pentru rezolvarea conflictelor, atunci copiii vor avea modele de comportament eficient, de rezolvare a problemelor, încă de la vârsta de preşcolar sau şcolar mic.

Părinţii trebuie să fie modele autentice. În locul conflictelor ascunse, certurilor, reproşurilor interminabile care terorizează sufletul copiilor, mai bine acceptarea deschisă şi soluţionarea conflictelor, chiar şi în faţa copiilor. Şi dacă e vorba despre sentimente, porniri negative, exteriorizarea lor, separarea lor de copii (care se pot simţi foarte uşor vinovaţi pentru neînţelegerile dintre părinţi), este indicată în perspectiva unei dezvoltări armonioase şi adaptări ulterioare reuşite.

Este nevoie de amândoi părinţi pentru identificarea copilului cu rolul său propriu. Pot apărea şi disfuncţionalităţi sexuale dacă nu sunt prezenţi amândoi părinţi, în viaţa copilului. Dacă totuşi copilul creşte într-o familie cu un singur părinte, sarcina părintelui existent este cu atât mai dificilă cu cât prin el trebuie să înţeleagă copilul diferenţa dintre tata şi mama. E recomandabil să nu se transmită sentimentul de lipsă şi copilului.