Cuvânt de leac

Romantic care aduce prin vers o lume creionată într-un atelier propriu, Ioan Vasiu este poetul ce impresionează în primul rând prin modul în care apropie cititorul de lumea cuvintelor. Volumul „Târziu în cuvinte”, apărut la Editura Eurostampa din Timişoara, aduce în centru poeme cuprinse în ciclurile „Dulce şi amar”, „Iubind în şoaptă”, „Târziu în cuvinte”, însoţite de ilustraţiile semnate de Miron Simedrea, ceea ce accentuează mai mult viziunea artistică.
Citind volumul, revedem încă o dată viziunea asupra literaturii a poetului, cel care este însoţit de vers în fiecare clipă „visez mereu, adeseori visez/ că te recit în şoaptă ca pe un crez”. Trecerea timpului este marcată prin însoţirea cuvintelor de teme cheie care fac din poezie un mod de nemurire, un remediu împotriva uitării, leac pentru fiecare cititor. Dincolo de toate, în versul lui Ioan Vasiu răzbate dragostea, cea care ne apropie nu doar de semenii noştri ci şi de divinitate. Avem de a face cu o stare de poezie care rămâne constantă pe tot parcursul volumului, scrisul e unul blând, însă cu lama ascuţită a cuvintelor atunci când e cazul, astfel încât versurile te ţin într-un ritm alert pe parcursul celor 100 de pagini.
Ioan Vasiu ştie să aducă în centru orice eveniment, fie el şi secund, dându-i viaţă, eu liric impregnând fiecare detaliu, astfel încât să avem de-a face cu o sărbătoare. Textele sunt curate legănând pe ritmuri trăiri sincere asumate de însuşi poet care, de multe ori, îşi aşază sufletul în pagina cititorului, poate, şi de aceea avem de-a face cu un tonus revigorant. În mare parte, poezia este cu rimă în metru clasic, însă răzbate şi un ciclu cu vers liber postmodern. Structurând ciclul întâi – are 48 de poeme, al doilea 44 de poeme şi al treilea şapte poeme, construind împreună un portret destul de complex al lui Ioan Vasiu ca poet.
Deşi îi intitulează cartea „Târziu în cuvinte”, poetul nu este unul aflat la debut, încă din anul 1984, Laurenţiu Ulici girându-i activitatea: „Ioan Vasiu, poet care se poate mişca în voie pe mai multe lungimi de unde, dar care e mai la el acasă în aerul limpid şi de elegiacă muzicalitate al tradiţiei transilvănene”.
Acest „târziu” vorbeşte însă despre recuperarea unor valori care erau altădată repere pentru societatea noastră, de apropierea de oameni şi de trăirea mai profundă a sentimentului de dragoste. Pe alocuri ne întâlnim cu atmosfera bacoviană: „plouă calm pe munte şi câmpie/ plânge cerul şi suspină iar/ grea de roade toamna întârzie/ versul meu e dulce şi amar”.
Despre modul în care poezia poate fi remediu spune însuşi autorul: „e atâta frumuseţe în fiecare vers/ şi atâta bucurie în fiecare cuvânt/ rămâne amintirea un curcubeu neşters/ când răsăritul râde în ochii tăi răsfrânt”. Iubirea este privită în diverse moduri: „iubirea mea e o calmă libelulă/ ce alunecă pe un râu vijelios/ spre o cascadă veşnic nesătulă/ ce curge invers nu de sus în jos”. Versurile pot fi scrise oricând şi oriunde, inclusiv pe o batistă, atunci când sentimentele sunt puternice iubirea făcându-şi loc în sufletul nostru: „iubiri rostogolite pe zăvor/ iubiri care ne alină şi ne dor/ iubiri neîmplinite în secret/ iubiri ascunse în suflet de poet”.
Poetul adevărat trăieşte întotdeauna înconjurat de poezie: „în jurul meu e atâta poezie/ amurgul e un ghem imens de jar/ ce se rostogoleşte pe câmpie/ când toaca ploii bate tot mai rar”.
Pe aceeaşi linie, Ioan Vasiu ne spune „poemul meu/ te caută/ mereu/ ca muntele/ ateu/ hrănind/ un curcubeu/.../ cu poezia mea/ fără de ea/ aş vrea, iubito/ astăzi/ să te îmbrac”. Până şi natura este părtaşă la frumuseţea versurilor „vântul îţi recită poezii/ însă te prefaci că nu le ştii/ iar cireşii pun din nou cercei/ ochii tăi alături de ai mei”.
O poezie ce răzbate cu căldură dincolo de anotimpuri aducând un spirit viu, motiv pentru care vă recomand să citiţi acest volum.