Dulceaţa din poezie

Elena M. Cîmpan ne-a obişnuit cu jocul cuvintelor, structurând o personalitate distinctă în rândul scriitorilor. Volumul de poeme “Dulcele meu amar”, apărut la Editura Eikon din Cluj-Napoca, ne-o aduce pe scriitoare într-o ipostază care i se potriveşte ca mănuşa pe mâna unei doamne: poetul suflet: “scriu/ din/ mijlocul inimii/ ca/ dintr-o/ biserică/ aşezată/ pe deal…”. Cartea, structurată pe 11 capitole, inserează într-un dialog perfect între inimă, minte şi personalitate, poezii în care sacrul este într-o adevărată simbioză cu profanul, completându-se reciproc, dând astfel naştere poemelor. “I-am spus gândului să uite/ inimii să nu doară/ lacrimilor să nu curgă/ buzelor să nu tremure/ ochilor să nu te mai vadă/ mâinilor să nu te mai caute/ dar ele nu m-au ascultat” descrie sentimentul dragostei, poetul care se vede depăşit de această stare a iubirii, care curge prin vene precum viaţa şi pe care ştie s-o prezinte într-o ipostază cu totul deosebită. Întreaga carte este, de fapt, o mare dedicaţie iubirii, Elena M. Cîmpan făcându-ne părtaşi la contactul ei cu: “dorul de copac/ vorba de ploaie/ iubirea de soare”. Nu putea lipsi din schema dragostei sentimentele pentru mamă faţă de care, la fel ca noi toţi, poetul ajuns pe alte meleaguri simte o “vinovăţie”: “am ajuns târziu la mama/ ultima destinaţie, mereu/ doar pentru că rădăcinile sunt cu mine/ de ele mi-e dor tot mai greu”. Capitolul “Casa din cuvinte” este o adevărată construcţie, pas cu pas în 10 cuvinte-poeme, “casa-carte” din “cuvinte-zile, cuvinte-clipe”. Versurile sunt precum “femeia de cuvinte”, slovele adunate fiind precum cântecul păsărilor primăvara. Tulburătoare este şi poezia “Primul ghiocel”: “primul ghiocel e/ ca prima noapte/ ca speranţa că morţile se pot număra/ că şi pentru ele există un infinit”, continuându-se în acelaşi registru în “Prinţul nopţii”: “prinţesa zilei – dimineaţa/ pierdută de al nopţii prinţ”, regăsindu-se mai târziu într-un nou răsărit de soare. Cartea este precum un anotimp de litere bine conturat, poeta scriind din puncte cardinale “cu sufletul ce-n părţi pătrunde”. Solidarizându-se cu colegii de breaslă, poeta descoperă că ziua poetului este comună: “două lumi/ două ceasuri/ într-un muzeu de sfială”. Volumul se încheie cu un poem dedicat autoarei, Melania Cuc afirmând în motto: “Elena M. Cîmpan scrie ca un elev care aşteaptă să primească nota 10”. Nota maximă va fi, cu siguranţă, acordată de critica de specialitate volumului “Dulcele meu amar”, în care Elena M. Cîmpan ne prezintă inima prelungită în vers.