Antologia „Conexiuni”, lansată la Mureş

Joi a avut loc lansarea Antologiei „Conexiuni” şi a revistei „Conexiuni”, nr 15, la Târgu-Mureş. Gazde au fost Studioul Teritorial de Radio, prin emisiunea scriitorului Valentin Marica, „Vitralii”, şi Televiziunea Târgu-Mureş, prin emisiunea de cultură a actriţei Gabriela Bacali. „Prin intermediul acestora, a crescut şi ecoul literar al cărţilor şi revistelor editate de scriitori bistriţeni. Mergând spre centru, ne-am regăsit marginile, identitatea”, declară preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan. Valentin Marica a prezentat călduros cărţile „Se naşte ceva”, de Dorel Cosma, „Poezia noastră cea de toate zilele” şi „Dulcele meu amar”, de Elena M. Cîmpan. La întâlnirea de la Sala Radio, au fost prezenţi numeroşi oameni de cultură, scriitori, dar şi finalişti ai Concursului de Creaţie „Credo”. Scriitorul Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei pentru Cultură Mureş, a prezent în antologie, dar şi-n paginile revistei, a asigurat şi de data aceasta, cu eleganţă, condiţiile unui dialog între cele două judeţe vecine, pentru care „conexiunile” există în multe domenii ale vieţii culturale. Judeţul nostru a fost reprezentat de scriitorii Elena M. Cîmpan-preşedinta SSB, şi Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”. Evenimentul de la Mureş reprezintă un moment important în promovarea conceptului „Conexiuni”, se înscrie după deplasarea de la Sighetu- Marmaţiei şi precede alte demersuri de a face auzit glasul Bistriţei literare, cum ar fi cele de la Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu, Mangalia, deja anunţate în programul Societăţii Scriitorilor Bistriţeni pe anul 2011.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]