Viceprimarul Dorin Nicula și profesorul Simion Adam la Radio România Târgu-Mureș

Simina Alexandru

Preluând din inefabilul acordurilor autumnale de culoare și emoție, Radio România Târgu-Mureș a transmis, în emisiunea Tărâm de iubire, Cuvântul,lansarea volumului Profesioniștii noștri - Valentin Marica la 65 de ani de viață, proiect inițiat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Editura „Eurocarpatica”, cu participrea unor prestigioase nume reprezentând Universitatea „Petru Maior”, Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române, Direcția de cultură Mureș, Uniunea Artiștilor Plastici, Filialele Mureș și Cluj ale Uniunii Scriitorilor, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Academia de Arte din Târgu-Mureș, Inspectaoratul Școlar Mureș, Protopopiatele Ortodoxe Târgu-Mureș și Luduș, alăturându-se două nume care au adus mesajul de suflet din locul nașterii scriitorului Valentin Marica, Dorin Nicula, viceprimarul din Sânmihaiu de Câmpie și profesorul Simion Adam din Zoreni. Domniile lor s-au referit, în emoționante secvențe radio, la anii copilăriei și primii ani de școală ai scriitorului, detaliind apropierea permanentă a lui Valentin Marica de sat și săteni, evidentă și în proiectul care prinde viață la Zoreni, ridicarea Statuii Țăranului Român și editarea unei antologii de memorii, Cartea Zoreniului.
Cu acest prilej, scriitorul Nicolae Băciuț, la rându-i un apreciat bistrițean, i-a înmânat lui Valentin Marica Diploma Opera omnia din partea Direcției de cultură Mureș. În volumul Profesioniștii noștrii - Valentin Marica la 65 de ani de viață, printre cele 100 de prezențe, semnează relevante pagini scriitori din Bistrița, între aceștia amintindu-i pe Olimpiu Nușfelean, Melania Cuc, Menuț Maximinian, Victor Știr, Elena M. Cîmpan, Vasile V. Filip sau cercetătorul Adrian Onofreiu care împreună cu prof.univ.dr. Vasile Dobrescu propun, la capitolul Studii, Consemnări din Zona Bitriței și Năsăudului despre evenimentele din primul război mondial.
Invitatul special al manifetării a fost dr. Ioan Lăcătușu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Hargita și al Editurii Eurocarpatica care a spus printre altele:Cartea exprimă gratitudinea şi respectul pentru profesorul, publicistul, poetul, editorul şi omul de cultură, Valentin Marica, prin condeiul unor cunoscuţi intelectuali din întreaga ţară, scriitori, critici literari, istorici, publicişti, profesori, preoţi, foşti colegi ş icolaboratori, prezentând portretul profesional şi moral al distinsului cărturar, a cărui personalitate complex rezultă din număru lmare şi conţinutul bogat al referinţelor, mesajelor şi cuvintelor de apreciere (…) Când am transmis adresele prin care solicitam unor distinşi intelectuali colaborarea la redactarea volumului, ne-au impresionat răspunsurile prompte şi deosebit de expresive primite, adeziunea totală faţă de necesitatea apariţiei unui volum omagial dedicat profesionistului şi omului Valentin Marica la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5