Prof. Vasile Găurean: Din dragoste izvorăsc Artele

S-a spus despre creatorii antici că aveau muze celeste inspiratoare,  însă dincolo de legendă, muzele erau prea adesea  terestre, tangibile. Tulburătoarele zeițe sau frumoasele cariatide își aveau prototipuri în lumea greacă sau romană tangibilă, iar creatorul de artă suplimenta cu propria imaginație realitatea, ridicând-o în culmi apolinice.

        În mod greșit, manualele școlare prezintă marile creații artistice îndeosebi ca o rezultantă a imaginației excepționale a autorilor,  talentului necomun, eludând  elementele din real. (Aurora Cornu, prima iubire a lui Marin Preda, se lăuda: „Eu v-am dat „Moromeții”; „Doamna Bovary” a avut un prototip feminin cunoscut în viața reală. Și... Veronica Micle, dac-ar fi trăit, ar fi putut spune: din iubirea mea a răsărit „Luceafărul”.)

       Vom încerca să arătăm cum un personaj feminin fascinant din teatrul interbelic stă la originea câtorva creații majore ale acelui timp, personaj a cărei viață s-a intersectat cu existențele a doi mari autori ai vremii: Camil Petrescu (1894-1957) și Mihail Sebastian (1907 -1944). Vorbim despre actrița Lenny Caler (1904-1992), model pentru adolescentele vremii, extrem de frumoasă, cântăreață de muzică ușoară, ulterior actriță.

         „Amintirile din Teatrul românesc” ale Lenei Caler (1959 a urcat ultma oară pe scenă) conține date prețioase despre un mare bumăr de talente literare și scenice: Camil Petrecu, Ion Iancovescu, Victor Ion Popa, Soare Z Soare, Gh. Timică, Elvira Popescu,  George Vraca, T. Arghezi, Tudor Mușatescu (În capitloul „Scene din teatru”).

         Volumul  a avut o continuare:„Artistul și oglinda”; Ed Publisol Buc. 2008.

                                       x

         Vă aduceți aminte negreșit, cum autorul-narator Camil Petrescu o îndemna pe doamna T din „Patul lui Procust” să scrie la modul frust, verist,  despre impresiile, pasiunile și oamenii pe care i-a întâlnit. („Dar eu nu știu să scriu, protestează ea, „fac greșeli”./„Lasă, la edituri sunt corectori” - replica autorul - narator Camil Perescu însuși.  Acestuia îi trimite doamna T trei scrisori, cu a căror derulare se începe romanul „Patul lui Procust” (apărut în 1933).

         (Procust, cum bine se știe, era un tâlhar mitic grec din Attica, aflată pe drumul dintre Atena și Megara, care ademenea călătorii să fie găzduiți la el, unde avea un pat scurt și unul lung în care scurta sau lungea de picioare, fizic, oaspeții, omorându-i, până Tezeu îl va ucide pentru crimele lui).

         Procust este - la Camil Petrescu - un simbol al omului aflat în incompatibilitate cu societatea vremii lui, cu ale cărei practici se dovedește într-o eternă incongruență..)

                 Peste mulți ani, când cei doi scriitori pomeniți mai sus (Camil P. Și M. Sebastian) nu mai trăiau, Leny Caler își va scrie cele două volume de Memorii,  în care destăinuie și cum l-a  cunoscut pe scriitorul, eseistul, filosoful, jurnalistul, omul care „a văzut idei”, Camil Petrescu.

         Acesta a scris câteva cronici elogioase despre Lenny ca actriță și astfel s-au cunoscut.

         „Eram emoționată, povestește ea, curioasă să cunosc un ziarist, poet și romancier, primul care a scris într-un ziar despre mine. Mare mi-a fost uimirea când am văzut în fața mea un tinerel mic de statură, bine legat, cu păr blond-șaten, cu o frunte largă, puțin bombată, cu sprâncene de sub care mă priveau doi ochi de un albastru neverosimil, ca de mărgea...Mă privea zâmbind copilărește, dulce. Am zâmbit încântată că aveam în fața mea un bărbat care părea atât de tânăr, nu un scriitor a cărui seriozitate m-ar fi înghețat. Ne-am plăcut și ne-am simțit bine împreună din primul moment.”

         Cu zece ani mai tânăr, Camil Petrescu îi aduce cărți la fiecare întâlnire și o îndrumă în arta cititului și în filosofie, lăudându-i progresele (Romancierul absolvise Literele și Filosofia.). Recunoaștem aici cu ușurință paginile de început din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

         „Venea mereu cu câte o carte nouă -mărturisește Lenny- și îmi cerea să-i explic ce-am înțeles din cartea precedentă. Era un examen destul de greu pentru mine, care nu totdeuna înțelegeam ce citesc. Camil îmi dădea cu răbdare explicații, mă ajuta să gândesc și să  înțeleg  sensurile mai adânci ale lecturii. Când reușeam, mă lăuda, dar când mergea mai greu, se înfuria și îmi spunea uneori vorbe grele, jignitoare. Era un profesor destul de sever, dar nu mă supăram pe el, știam că are dreptate. De altfel, prinsesem gustul lecturii, fapt care-l încânta pe Camil.”

                 Prietenia devine iubire, iar în această fază a relației lor aflăm că romancierul  era suspicios și extrem de gelos, niciodată sigur de sine, ca și personajele sale. Camil Petrescu nu este niciodată autorul omniscient, ci o sumă a incertitudinilor existențiale pentru el și personajele lui.

         „Era atât de suspicios și gelos în mândria lui -povestește Leny, încât a stat odată o noapte întreagă în fața ușii mele închise, bănuindu-mă că sunt acasă și nu vreau să deschid. Eu dormisem la o colegă care era bolnavă și am rămas stupefiată când l-am găsit dimineața pe treptele din fața casei, palid și obosit. Jenat de bănuiala lui nejustificată, împăcarea a fost, de data asta, ușoară pentru mine.”

                 Dragoste cu năbădăi, cei doi se certau strașnic și des, terminând cu a se despărți și apoi a se reîmpăca furtunos, cu scuze și flori din partea gelosului amant (reverberații cunoscute pentru cine a citit ”Ultima noapte de dragoste...”, dar și ale lui Ladima din „Patul lui Procust”,)

                 Povestea lor de dragoste s-a frânt când actrița a hotărât să se căsătorească din motive materiale cu Scarlat Froda- critic dramatic, scenograf.  Pentru romancier, Leny Caler a fost o zeiță, întruchipare a feminității absolute, ființa pe care a adorat-o. a divinizat-o, după cum însuși mărturisește.

                 Dincolo de unele personaje, cum ar fi Doamna T din „Patul lui Procust”, probabil și Emilia Răchitaru, putem lesne intui pe Leny Caler și  nu putem exclude ca  ambele să fie ipostaze ale aceleași dive. Nu mai puțin Ela din „Ultima noapte de dragoste...”, dacă ținem cont de cele rememorate de Leny însăși.     

                 „Femeia aceasta mi-a dat halucinația unei desăvârșiri. Aceasrtă halucinație n-o pot rupe din mine fără să rup fire de carne” -scria el după despărțirea de ea.

         Leny Caler a suferit din pricina persecuției legilor rasiste, fiind evreică, interzicându-i-se a se urca pe scenă. Totuși, intervenția lui Liviu Rebreanu, pe când era Director al Teatrului Național, a ajutat-o să-și continue activitatea scenică.

         Avea să se îmbolnăvească în anii *50, iar apoi să plece la Berlin pentru tratament, iar regimul comunist impune uitarea celor plecați din țară.

         Privind  din culmea acestor ani la cele două romane majore ale lui Camil Petrescu și la unele piese de teatru- „Suflete tari”, „Act venețian”, „Jocul ielelor”, realizăm influența covârșitoare a muzei sale, care i-a umanizat universul ideatic și fără de care nu putem avea o înțelegere integrală a creațiilor sale..

                 Pe un palier cu Andre Gide sau Marcel Proust, Camil Petrescu aduce în literatură drama imposibilei împliniri a aspirației intelectualului însetat de absolut: absolutul iubirii, al dreptății sociale, a eticii, marcate grav de incertitudini, prilej de subtile analize psihologice.

         Despre prima parte a romanului ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(apărut în 1930) s-a spus frecvent că este „pură ficțiune”, „scriitorul fiind necăsătorit și neavând o iubire...”- afirmații nepotrivite, dacă ne gândim că în 1914, Camil Petrescu se încumeta să scrie articolul „Femeile și fetele de azi”.

         Oricum, prin structura și ideatica operelor  sale comentate de noi, Camil Petrescu are un impact puternic asupra romanului românesc, „creând impresia că de acum încolo -afirmă Nicolae Manolescu – romanul nu va mai fi nicioadtă ca înaine.”

                                  Prof. Vasile Găurean