Dan Petru Moldovan (PSD): Haina constituţională este prea mică pentru Traian Băsescu

Vicepreşedintele filialei judeţene a Partidului Social Democrat, Dan Petru Moldovan, consideră că situaţia din România poate ajunge la normalitate, dacă românii vor înţelege să-şi exercite dreptul la vot. În cazul unui referendum invalidat, războiul dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria va fi reluat.
„Sper ca în 29 iulie, populaţia României să înţeleagă că are dreptul de a participa la vot, că are şi obligaţia de a face acest lucru, şi că interesul tuturor, şi al nostru ca politicieni şi al cetăţenilor României, este ca lucrurile să intre în normal în România. Lucrurile vor intra în normal în momentul în care Traian Băsescu va fi trimis la locul său, adică să nu se mai autointituleze şeful statului şi persoana care ştie şi este deţinătorul adevărului absolut”, a declarat Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Moldovan a precizat că, în timp ce USL cheamă electoratul la urne, de cealaltă parte se observă „eforturile PDL tot mai pronunţate de a bloca într-un fel sau de a induce în eroare populaţia României, astfel încât prezenţa la vot să fie cât mai mică, lucru care i-ar crea preşedintelui posibilitatea de a se întoarce la Cotroceni”.
În opinia sa, întoarcerea preşedintelui suspendat la Preşedinţie va însemna, atât pentru clasa politică cât şi pentru România „continuarea unor politici de dezbinare socială”, „continuarea acelor poziţii de forţă”. „Haina constituţională este prea mică pentru un om atât de ambiţios, să-i spunem, deşi cuvântul nu este cel potrivit. Va continua un război între preşedinte şi Guvern. Este omul care doreşte să stăpânească totul şi care nu va renunţa la acest obicei”, a menţionat Dan Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5