Cucuveaua şi vuvuzeaua

Într-o ”anumită parte a presei” din primii ani postedembrişti circula o sintagmă care se preta la conotaţii şi atribuiri de valenţe simbolice fel de fel: ”Cucuveaua de la Cotroceni”. Preşedintele României era ”săracul” kgb-ist Ion Iliescu.

Acum se iţeşte o nouă expresie: ”Vuvuzeaua de la Cotroceni”, cu diferenţa că preşedintele ţării, Traian Băsescu, cârmaci fiind, ţine muştiucul în gură, dar zgomotul se produce la palatul Guvernului. Apoi, premierul Boc îl amplifică, asta chiar dacă din ce în ce mai puţini votanţi se mai lasă impresionaţi de cei trei mici, o bere şi o găleată de plastic pe care le-au primit la alegerile anterioare.

”Popolul suveran” a asistat în zilele acestea la un spectacol intitulat ”Remaniere portocalie”; autor: jucăuşul de la Cotroceni. Adică: şase hălci de osânză (cabotini şi maeştri în furtişag, demagogie, impostură) au fost schimbate cu personaje proaspete ori reciclate. Altfel spus: să vină alţii, care vor deprinde ”arta” guvernării României, buzunărind un popor, ascunzând gunoiul sub preşul pretinsei democraţii, minţind cât încape şi adulându-l pe mare Cârmaci.

O paranteză: tovarăşul Marko Bela, în acest act al guvernării, are o tehnică simplă, dar extrem de eficientă: Dacă vă atingeţi de miniştrii mei unguri, pa!, ne retragem şi voi, portocaliilor, pierdeţi sprijinul nostru, iar pentru o minimă majoritate de care aţi avea nevoie în actul decizional nu aveţi decât să vă machiaţi cu cosmeticalele coanei Udrea, cea care e luminiţa pe care Traian Băsescu o vede după ce străbate tunelul (politic, desigur). Deci, Băsescu/Boc – ciocu mic! Ba chiar, uneori, ”hallgas!”

”Popolul suveran” confundă (nevinovat sau voit) două verbe: ”a remania” şi ”a remaia”.

Să vedem: ”a remania” înseamnă a aduce îmbunătăţiri în cuprinsul unei lucrări, în organizarea unei instituţii, în componenţa unui guvern etc. Ei bine, ce să remaniezi în sânul puterii executive care a bramburit o ţară de second-hant (cum a numit-o Cârmaciul de la Cotroceni într-un recent interviu execrabil)? Sunt doar experimente pe buzunarul contribuabilului.

Dar ”a remaia„ ? Iată: a reface (la un ciorap, la un tricot) firele deşirate, prinzând ochiurile scăpate, rupte, cu ajutorul unui instrument special. Ei bine, nu e nevoie de un mare efort de substituţie, pentru a găsi corespondenţi reali, potriviţi expresiilor conţinute în definirea noţiunii. Concret: Care sunt firele deşirate în România de azi? Dar ochiuri scăpate, rupte? Cine e instrumentul special în efortul de cârpoceală a unui dezastru? De la centru până la talpa ţării veţi găsi date, fapte concrete, oameni încadrabili în conturul semantic al sintagmelor de mai sus. Şi veţi recunoaşte că e mult mai potrivit verbul ”a remaia” (nu ca o soluţie, ci ca o pecete calificativă!) pentru penibila comedie parlamentar-guvernamentală, regizată de Cotroceni, în care suntem siliţi să supravieţuim.