„DAR DIN DAR” LA PALATUL COPIILOR DIN BISTRIŢA
Palatul Copiilor din Bistriţa, deşi vitregit de spaţiul mult mai încăpător avut înainte, îşi desfăşoară totuşi o intensă şi bogată activitate în localul Şcolii Generale nr.4, din spatele blocului Lamă. În scopul educării multidirecţionale a copiilor, în cadrul instituţiei funcţionează cercuri tehnico – aplicative (electrptehnică, aeromodele, navomodele, informatică, chimie aplicată, protecţia mediului, floricultură, acvaristică), cercuri sportiv – turistice (go şi tenis de masă), precum şi cercuri cultural – artistice (orchestră populară, dansuri populare, dans modern, fotocineclub, teatru şi arte plastice.
Miercuri, 24 martie 2010, Palatul Copiilor din Bistriţa a susţinut două acţiuni culturale, una pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, unde Trupa "Excelsior", coordonată de profesoara Antonia Orban-Sima, a interpretat piesa "Şcoala ludică" de Ioan Groşan şi o alta, în incinta Palatului Copiilor, unde a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă, în cadrul ediţiei a VI-a “Dar din dar”, coordonate de prof. Elena Nacu, de la Bistriţa şi prof. Diana Morar de la Gr. Şc. “Radu Petrescu” Prundu Bârgăului.
Holurile Palatului Copiilor au fost inundate de copii, părinţi şi iubitori de artă, care aveau ce să admire pe pereţii plini de minunate icoane pe sticlă. Sub moderarea prof. Sever Şuteu, directorul Palatului Copiilor, care a vorbit despre programul instituţiei şi a prezentat colaboratorii, prof. Elena Nacu şi prof. Diana Morar şi invitaţii prezenţi la vernisaj, între care inspectorii şcolari Ioan Costea şi Macedon Retegan şi ing. Vasile Moldovan, directorul Clubului “Lions” Bistriţa, unul dintre importanţii sponsori ai activităţilor culturale. Cu toţii au luat cuvântul, vorbind despre activitatea Palatului Copiilor şi importanţa frumoaselor realizări educativ – culturale.
Mulţi dintre copii care au expus lucrări au primit diplome, din partea Clubului “Lions”, în semn de recunoaştere a valorii talentului lor. În finalul întâlnirii a avut loc un scurt dar extraordinar recital de muzică cultă.
Citiţi şi:
- BÂRGĂUL LITERAR ŞI ARTISTIC
- 14 cercuri vă aşteaptă, gratuit, să treceţi pragul Palatului Copiilor
- Palatul Copiilor Bistriţa
- (Video) Eveniment! La 120 de ani de la înfiinţarea edificiului, s-a lansat monumentala lucrare despre Palatul Culturii! Prima monografie culturală din municipiul Bistriţa, dar de Centenar!
- Se deschid porţile la Palat! Noul director Marioara Miheștian a militat pentru o mai nuanțată paletă educaţională. Vezi la ce cursuri (cercuri) gratuite sunt aşteptaţi elevii!
Adaugă comentariu nou