De 16 ori, La mulţi ani, AS TV !
11 aprilie 1999 a fost pentru Bistriţa ziua în care a început să emită, pentru prima dată, un post local de televiziune. Se numea ARD-SAT şi avea coagulată, în jurul patronului Mihai Rotaru, o echipă de oameni entuziaşti care se ambiţionau să-şi dovedească aptitudinile pe un tărâm nou şi destul de pretenţios cum este cel al televiziunii. “AS-TV înseamnă acum cel mai vizionat post local de televiziune din judeţul Bistriţa-Năsăud cu cea mai extinsă arie de difuzare, acoperind toate cele patru oraşe, dar şi un procent de peste 80% din mediul rural, prin toate firmele de cablu din judeţ şi de asemenea live pe internet. De la prima emisie până acum postul de televiziune AS-TV a reuşit să se debaraseze de multe dintre greşelile inerente oricărui început, acum avem o grijă mult mai mare faţă de calitatea produsului jurnalistic, fie că este vorba despre emisiuni informative, fie că vorbim de talk-show-uri, anchete sau documentare. Echipa AS-TV este acum una care se detaşează vizibil de cele cu care lucrează concurenţa noastră. Spun asta pentru că la noi absolvenţii facultăţilor de jurnalism sau ai altor facultăţi umaniste, cursurile de specialitate şi chiar doctoratele unora dintre colegii noştri, sunt un mare câştig. Este mult mai uşor să lucrezi cu oameni care stăpânesc limbajul jurnalistic sau tehnica, precizia şi chiar inovaţia, de care zilnic dau dovadă cei care filmează, montează sau concep generice şi spoturi. Concurenţa ne-a făcut şi ne face să ne reinventăm permanent, în funcţie de cerinţele publicului bistriţean, care a devenit din ce în ce mai pretenţios. Grila noastră foarte diversificată, acurateţea ştirilor, lipsa obedienţei politice şi modul echidistant în care abordăm orice demers jurnalistic, notorietatea câştigată de-a lungul celor 16 ani, iată doar câteva elemente care ne-au adus pe primul loc în preferinţele bistriţenilor, loc pe care promitem şi ne promitem să nu-l părăsim vreodată. Mai mult, AS-TV a reuşit să se claseze pe podiumul celor mai bune televiziuni locale din România, obţinând locul al treilea dintr-un număr select de 30 de televiziuni etalon din întreaga ţară, care au concurat la concursul organizat de site-ul de ştiri "exclusivnews.ro". Şi dacă tot vorbim de reuşite trebuie subliniată ideea că, întâmplător sau nu, dacă timp de şapte ani am fost singura televiziune locală din Bistriţa-Năsăud, şi nu am primit până atunci recunoaştere din partea autorităţilor, din momentul apariţiei celorlalte trei posturi locale, an de an am primit locul I, cu diploma şi trofeul aferente, pentru cea mai bună televiziune locală din judeţ, în cadrul ceremoniilor anuale organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, în cadrul manifestării "Topul firmelor din judeţul Bistriţa-Năsăud" declară Cristian Berari, director general AS TV.
“Emisiunile noastre sunt în special concepute pentru a fi vizionate de un public diversificat, cele care s-au consacrat de-a lungul timpului fiind în special cele cu specific social, cu telefoane în direct, cele folclorice aniversare, de sănătate şi turistice dar şi mai nou venitele în grilă cu specific pescăresc, economice, psihologice şi de fitness. Angajaţii şi colaboratorii AS-TV au, în proporţie de peste 90%, studii superioare, masterate, cursuri de specializare în televiziune şi chiar doctorate. AS-TV şi-a trecut la capitolul realizări, în 2008, finalizarea investiţiei privind imobilul proprietate privată, situat în Centrul Istoric al municipiului Bistriţa, pe str. Nicolae Titulescu, nr. 19, care reuneşte toată activitatea editorială, transmisia dintr-un modern studio şi activităţile manageriale. Sloganul postului AS-TV “ Asta-i televiziunea ta! “ este din 2008 un brand, marcă înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) şi este considerat de noi o obligaţie, care ne onorează şi anume aceea de a aduce în atenţia publicului din judeţ evenimentele locale, ce se situează pe primul loc în preferinţele oricărui public de televiziune, deci şi ale celui din judeţul nostru.O altă realizare importantă este cea a finalizării site-ului propriu, prin care pe internet, în toată lumea pot fi vizionate, oricând, programele postului nostru de televiziune, accesând www.as-tv.ro” declară managerul Mihai Rotaru.
Felicitari tuturor celor care au pus o cărămidă în construcţia AS-TV, dar şi mai multe celor care au rămas fideli postului de televiziune înfiinţat de Mihai Rotaru: Cristian Berari, Dinu Neagoş,Nicolae Feier, Alexandru Vidican, Alexandru Pugna, Menuţ Maximinian, Carmen Bulz, Simona Bozbici, Ioan Bâca, Dorel Cosma, Alin Cordoş, Violeta Păştean, Florentina Iftimescu, Laura Stanciu, Ionaş Pop, Emil Iustian Şandor, Amelia Creţiu, Iulia Stupinean, Petruţ Raimond, Ioan Someşan, Marius Rus, Nicoleta Sasu, Emil Nechiti, Cristi Popa, Cornel Ciocan, Dan Pânzariu, Cristi Avram, Ciprian Ianuş, şi lista poate continua. Petrecerea de 16 ani a avut loc a treia zi de Paşti la lacul de la Sigmir.
La mulţi ani, AS TV !
Răsunetul
Adaugă comentariu nou