De 5 ani, serviciile sociale germane sunt alături de noi
„Se împlinesc cinci ani de colaborare între serviciile sociale ale judeţului Bistriţa-Năsăud şi asociaţia germană de utilitate publică Internationales Bildungs und Sozialwerk. În tot acest timp, s-au materializat multe dintre proiectele judeţului, prin contribuţia domnilor din Germania. Le mulţumim colaboratorilor noştri pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, şi implicit pentru judeţul Bistriţa-Năsăud”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Liviu Rusu. Tot în cadrul evenimentului a fost reînnoit Acordul de Cooperare şi Parteneriat, iar profesorul Heinrich Schnatmann a susţinut o prelegere pe tema crizei financiare globale şi posibilele crize structurale provocate în judeţul Bistriţa-Năsăud. Evenimentul a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, şi s-a bucurat de prezenţa unor reprezentanţi ai serviciilor sociale din judeţ, dar şi consilieri judeţeni, de la PD-L şi PSD.
Adaugă comentariu nou