De luat exemplu! La chemarea părintelui Dorin Florin Plosca, 30 de bărbați au cosit iarba din cimitirul Budești. Să nu ne uităm străbunii!
O activitate mai deosebită s-a desfășurat în cimitirul satului Budești, activitate prin care s-a reușit cositul ierbii, vegetație care anul acesta s-a dezvoltat foarte mult datorită condițiilor favorabile.
În cuprinsul Protopopiatului Beclean, de care ține administrativ Parohia Ortodoxă din Budești, cel mai întins cimitir se află în satul Budești. El s-a format și s-a extins treptat în jurul bisericii situată în partea de nord a satului, biserică folosită de comunitate până în anul 1926, când a fost vândută iar banii folosiți la edificarea unui nou lăcaș situat aproape de centrul localității.
În inventarul bisericii din anul 1901 se menționează ... „Cemeterele - 2 -, unul împrejurul bisericii de două iugăre și altul în imediata vecinătate, de un iugăr și 448 stânjeni”.
La chemarea preotului paroh Plosca Dorin Florin și a Consiliului parohial au răspuns prezent peste 30 de bărbați, mai ales tineri, dotați cu motocositoare, dar și cu coase atârnate pentru un timp în prun, deoarece mânuitorii lor erau bătrâni. S-a lucrat conștiincios dar și cu spor, acesta fiind adus de Iosif Macarie și Vasile Tofană care au venit cu tractoare ce acționau cositoare, astfel că puțin după ora amiezii, lucrarea era terminată.
Zăbovind la o „socializare”, s-au purtat discuții între participanți mai ales despre felul cum această activitate să se continue an de an, dovedind prin aceasta respect pentru cei trecuți dincolo, în veșnicie, care parcă ne spuneau prin gând ... „Cum ești tu, am fost și eu, cum sunt eu, vei fi și tu !”.
Prof. Rus Augustin
Citiţi şi:
- Printre morminte și pomi, la Budeşti! La chemarea preotului Florin Plosca, tinerii au venit să îngrijească cimitirul!
- Hramul Bisericii din Budești– eveniment deosebit în viața comunității sătești
- Sărbătoare la Budești. Arhanghelii Mihail și Gavril, ocrotitorii Bisericii şi ai credincioşilor
- Rămas bun, domnule învățător Victor Faur din Budești!
- Vrednic este! Preotul Florin Dorin Plosca, întâmpinat, cu drag, la Budești. Părintele a primit cheia parohiei şi i-au fost încredinţate sufletele credincioşilor
Adaugă comentariu nou