,,De moţiunea o votaţi, ţara de toţi o scăpaţi!”
-
View the full image
foto
Sindicatele au reînceput, ieri, seria protestelor faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, încercând să-i sensibilizeze pe parlamentari pentru a vota în favoarea moţiunii de cenzură la adresa Cabinetului Boc.
Circa 500 de bugetari şi profesori bistriţeni au participat la mitingul de protest organizat de principalele confederaţii sindicale, în faţa Palatului Administrativ, ieri, între orele 13.00-14.00.
Primii protestatari au ajuns în perimetrul autorizat pentru miting încă de la 12.30, dar au aşteptat în parcul din faţa Prefecturii până la ora la care a fost autorizat mitingul.
Sindicaliştii au scandat lozinci anti-prezidenţiale şi anti-guvernamentale, au huiduit şi au fluierat, cerând insistent demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.
Au fost în faţa Palatului Administrativ, angajaţi din învăţământ, administraţie, cultură, pensionari, chiar şi copii, fiecare delegaţie fiind primită cu urale şi ovaţii de cei aflaţi deja acolo.
,,Domnilor deputaţi, votaţi moţiunea de cenzură”, ,,Jos, jos, jos guvernul mincinos”, De moţiunea o votaţi, ţara de toţi o scăpaţi”, ,,Nu suntem bugetari de mâna a doua”, ,,Trataţi-ne fără discriminare”, ,,Cerem respectarea demnităţii umane”, ,,Să trăiţi bine/ Fără apă, fără pâine”, ,,Micuţul Boc să facă Poc!”, sunt doar câteva dintre lozincile care au animat manifestaţia de ieri.
Câţiva dintre sindicalişti au venit însoţiţi şi de copii, iar un tată i-a dat copilului să fluture o pancartă pe care scria „Cerem aplicarea Legii 221/2008”.
„Votaţi moţiunea”, apelul sindicaliştilor către parlamentari
Liderii de sindicat de la FSLI, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi de la CSDR au vorbit despre principalul motiv care i-a scos pe oameni în stradă, „tăierile aberante de pensii şi salarii la bugetari”, cu îndemnuri la unitate şi solidaritate şi continuare a acţiunilor de protest, inclusiv grevă generală. Ei au cerut parlamentarilor de Bistriţa-Năsăud să voteze moţiunea de cenzură şi să provoace astfel demiterea Guvernului
Adaugă comentariu nou