O săptămână fierbinte

Sindicaliştii vor picheta birourile parlamentare

E o săptămână grea pentru politicieni în general şi pentru membrii partidelor politice aflate sau percepute a fi la guvernare. Aceste zile, marcate la nivel naţional de asumarea răspunderii Guvernului pe cele două proiecte de lege care au aruncat milioane de români în pragul disperării prin anunţata reducere a lefurilor, a pensiilor şi a multora dintre prestaţiile sociale vor fi asezonate din plin de mişcări sindicale.

De această dată, însă, marile confederaţii sindicale (Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia, CSDR şi Electrica) nu vor mai acţiona separat, ci îşi vor coordona acţiunile astfel încât demersurile lor să capete consistenţă.

Joi şi vineri, pichetări cu impact psihologic

Până pe 15 iunie, zona de lângă sediul Parlamentului va fi scena unor mitinguri aproape neîntrerupte. Structurile de conducere ale celor cinci confederaţii sindicale amintite mai sus au decis de comun acord să se rânduiască în a protesta lângă Casa Poporului astfel încât să nu acorde nicio clipă de linişte parlamentarilor adunaţi spre a dezbate moţiunile de cenzură care vor fi depuse imediat după asumarea răspunderii guvernului. Nu doar Bucureştiul va fi împânzit de sindicalişti. Mitinguri şi pichetări sunt programate şi în teritoriu.

În Bistriţa-Năsăud, după mişcarea de protest organizată, luni, în faţa Palatului Administrativ, miercuri, membrii de sindicat ar urma să participe la mitingurile de la Bucureşti. Joi şi vineri vor fi pichetate toate birourile parlamentare ale aleşilor, plus sediile tuturor partidelor.

Scrisoare către parlamentari

Acţiunile sindicaliştilor nu se vor limita la o abordare clasei politice în ansamblu, ci vor viza fiecare parlamentar în parte. Aleşii vor primi prin mail, o scrisoare deschisă prin care li se cere pe un ton ultimativ să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bob.

Reproducem textul acestei scrisori, aşa cum apare pe site-ul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ:

,,Stimate domnule parlamentar,

Noi v-am votat! Acum este rândul dumneavoastră să votaţi pentru noi!

A venit timpul sa nu ne lăsaţi să murim de foame.

Vă solicităm să fiţi prezent în sală în momentul votului la MOŢIUNEA DE CENZURĂ.

Vă solicităm să votaţi PENTRU moţiunea de cenzură.

Vă rugăm să nu permiteţi să ne fie afectate SALARIILE ŞI PENSIILE.

Apelul nostru către dumneavoastră este unul de suflet. Cetăţenii României au dreptul să trăiască în demnitate. Drepturile noastre nu trebuie tăiate sub pretext de criză, o criză pe care guvernanţii vor să o arunce asupra populaţiei. Efectele unor decizii aberante nu vor fi resimţite doar de bugetari şi pensionari, ci de fiecare familie din România. Şi asta, în timp ce bogaţii zilei şi-au găsit un aliat în Guvernul care construieşte un zid de protecţie în jurul lor. Privilegiaţii nu suportă consecinţele crizei economice. Dimpotrivă, sunt ajutaţi să câştige şi mai mult!

Dacă nu votaţi MOŢIUNEA DE CENZURĂ, pe noi ne condamnaţi la foame şi sărăcie cruntă. Iar pe bogaţi îi ajutaţi să-şi rotunjească veniturile şi mai mult. Cele două legi pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea înseamnă de fapt întoarcerea la epoca feudală în care săracii sunt obligaţi să muncească pentru îmbogăţirea boierilor.

Vă rugăm să nu îi condamnaţi pe bătrâni, înţelepţii noştri, lăsaţi cu pensii de mizerie, la umilinţa de a cerşi un colţ de pâine pentru a reuşi să supravieţuiască într-un mod ruşinos, după o viaţa demnă de muncă. Vă rugăm să refuzaţi condamnarea noastră, a copiilor şi bătrânilor noştri la moarte prin înfometare.

DOMNULE PARLAMENTAR, nu ne lăsaţi să murim de foame!

Votaţi PENTRU MOŢIUNEA DE CENZURĂ".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5